Pe aceeași temă
Liviu Dragnea a lansat un apel catre presedintele Klaus Iohannis pentru intalniri mai dese, in care sa decida impreuna "ce e bine pentru Romania", spunand ca in prezent se intalnesc "cam rarut".
"Cred ca (relatia - n.r.) este institutionala, dar cam rarut. Ar putea fi mult mai eficienta pentru Romania daca am avea intalniri mai dese, sau daca ne-am intalni. Ca sa te intalnesti mai des trebuie sa te intalnesti mai rar. Am spus-o si public si cand ne-am intalnit la Cotroceni, cred ca trebuie sa facem un fel de calendar, un obicei de a ne intalni, pentru ca suntem intr-o perioada in care o tara desteapta vorbeste pe aceeasi limba, prin toate vocile care presteaza.
Daca noi stim ce are de gand presedintele, daca presedintele stie ce avem noi de gand si, in final, impreuna decidem ceea ce e bine pentru Romania, intr-o serioasa analiza, eu cred ca sansele sunt mai mari pentru Romania. Daca noi aflam de la televizor ce a facut sau vrea sa faca presedintele sau daca presedintele afla de la televizor ce am facut noi, eu cred ca nu e in regula. Eu sper ca vom ajunge la normalitate, din partea noastra nefiind nicio rezerva, dimpotriva, dorinta, chiar daca am colegi care ma acuza de o intelegere cu Klaus Iohannis", a spus Dragnea, conform DC News.