Pe aceeași temă
„Am discutat despre modificarea Legii Referendumului, sperăm să se adopte modificările în Senat şi să ajungă la Camera Deputaţilor, urmând ca aici, în sesiune de urgenţă să o adoptăm şi să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă şi va fi publicată în MO vom decide să se continue procedura în senat pentru revizuirea Constituţiei şi stabilirea referendumului”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament.
Liviu Dragnea a spus la finalul Biroului Permanent Naţional la PSD că pe lângă demersurile pentru modificarea Constituției este nevoie și de o lege privind parteneriatul civil, iar ”motivul meu nu este teama de eventuale proteste”, ci pentru că ”e o minoritate pe care nu ne putem face ca nu o vedem sau ca nu exista”.
”În același timp vreau sa reiterez, nu putem să nu analizam si situatia unei minoritati din România, să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil, l-am rugat pe Victor Negresu să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge către o forma legislativă să se reglementeze aceasta situație”, a subliniat Dragnea.
„Conform graficului va fi referendum pentru familie. (...) Din toate calculele, in luna mai ar urma sa fie referendumul pentru familie", a spus Stanescu, intrebat daca referendumul va fi organizat in primavara acestui an. a declarat inaintea sedintei BPN al PSD vicepresedintele partidului Paul Stanescu.
Camera Deputatilor a adoptat in mai 2017 initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei care prevede ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie.
Initiativa cetateneasca a fost depusa, in Parlament, de Coalitia pentru Familie si a strans 3 milioane de semnaturi de sustinere.