Pe aceeași temă
"Așadar, rușii au ocupat Insula Șerpilor, aflată în proximitatea României și a zonei economice exclusive din Marea Neagră.
Acum poate se vede mai bine unul dintre cele mai mari acte de trădare națională din istoria recentă a României, respectiv blocarea proiectului Exxon-Petrom de exploatare a gazelor de la Marea Neagră în folosul Rusiei și în dauna securității energetice și militare a României.
Dacă marii trădători ai țării, deghizati în falși patrioți cumpărați la bucată, nu s-ar fi opus cu atâta îndârjire acestui proiect în 2018, astăzi am fi avut în apele Marii Negre o platforma economică româno-americană finalizată care ar fi dat și gaz și securitatea militară.
Pentru că o platformă Exxon (poate cea mai mare companie energetică americană) în Marea Neagră ar fi funcționat atât că o sursă de energie, cât și că o garanție de securitate militară, un fel de ”portavion economic” american în apele României de care nu ar fi îndrăznit să se atingă nimeni.
Măcar în al 12-lea ceas să grăbim acest proiect derulat acum de Petrom și Romgaz, căruia va trebui să ii oferim o protecție solidă", scrie Ștefureac într-o postare pe Facebook.
"Artizani" ai eșecului proiectului Exxon sunt considerați Liviu Dragnea, Darius Vîlcov, Iulian Iancu "şi alţi decidenţi ai anilor trecuţi, care au blocat proiectele de energie ale României cu parteneri occidentali şi au făcut astfel jocul Gazprom. Sunt sigur că au în continuare chestii de spus, justificări, scheme, poveşti în cap", scrie despre acest episod și analistul politic Sorin Ioniță.
Numele lui Iulian Iancu a reapărat menționat în spațiul public chiar în aceste zile, când Rusia a început invazia din Ucraina.
Iancu, fost președinte al comisiei pentru industrie și servicii din Camera Deputaților, a fost unul dintre oamenii-cheie din PSD care au instrumentat modificarea legislației având ca rezultat plecarea companiei americane ExxonMobil din România.
Acum, ar urma să fie propus de PSD pentru a-i lua locul fratelui lui Paul Stănescu la conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit unor surse consultate de G4 Media.