Drulă: Vom merge la discuțiile de la Cotroceni cu propunerea noastră de premier, Dacian Cioloș

Laurentiu Gheorghe | 09.12.2020

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR a declarat că propunerea USR-PLUS de premier care va fi prezentată președintelui Iohannis rămâne Dacian Cioloș și că a luat act de nominalizarea făcută de PNL.

Pe aceeași temă

„Am luat act de această propunere (Florin Cîțu - n.r.). Propunerea noastră este Dacian Cioloş. Vom merge la discuţiile informale de la Cotroceni când vor fi organizate cu această propunere. Ţin să vă informez că în acest moment nu a avut loc nicio discuţie în cadru formal sau informat cu PNL, pentru că îi aşteptăm pe dumnealor să fie disponibili”, a declarat Drulă într-o intervenție la Digi 24.

Cătălin Drulă a mai spus că, după rezultatele finale ale alegerilor, USR-PLUS are 80 de parlamentari şi PNL are 131.

De mâine putem discuta. Astă seară înţeleg că şi dumnealor au foruri de conducere în care au discuţii. Noi avem acum Biroul Politic. De mâine putem discuta, dar asta nu înseamnă că trebuie să comunicăm prin presă tot felul de formule de guvernare”, a afirmat Cătălin Drulă.

Întrebat dacă parlamentarii USR-PLUS vor vota în Parlament un Guvern condus de Florin Cîţu, vicepreședintele USR a reluat că vor merge la Cotroceni cu propunerea Dacian Cioloş și că: „orice propunere de premier vom susţine, o vom face după o decizie în partid şi cu partenerii noştri”.

Noi suntem concentraţi pe programul de guvernare, pe ce va face această guvernare. E mai important pentru cetăţeni ce va face un Guvern decât nume de persoane. De exemplu în Olanda sau în Irlanda, când sunt partide care dau guverne de coaliţie, în momentul de faţă partidul de pe locul doi, cum e USR în cazul acesta a dat premierul. De ce nu ar fi Dacian Cioloş premier? E o discuţie pe care o să o avem cu partenerii noştri”, a mai spus Drulă.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, este propunerea PNL pentru funcția de premier, validat prin vot la ședința partidului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22