Pe aceeași temă
România este o țară care se află în prima linie în criza generată de situația din Ucraina, iar Statele Unite ale Americii rămân neclintite alături de România, a declarat joi însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, care a adăugat că se anticipează "și alte angajamente diplomatice și vizite ale forțelor militare americane", informeaza Agerpres.
"Așa cum sper că ați văzut odată cu vizitele efectuate de navele USS Truxtun și USS Donald Cook, cu numărul suplimentar de infanteriști marini de la baza Mihail Kogălniceanu și cu sosirea avioanelor americane F-16, Statele Unite ale Americii rămân neclintite alături de România și toți aliații săi membri ai NATO în acest moment de criză. Sunteți un aliat cheie în regiunea Mării Negre. România este o țară care se află în prima linie în această criză. Suntem alături de dumneavoastră și anticipăm și alte angajamente diplomatice și vizite ale forțelor militare americane", a afirmat Duane Butcher, la Câmpia Turzii, unde s-au desfășurat exercițiile aeriene româno-americane Dacian Viper.
Însărcinatul cu afaceri al SUA la București a precizat, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada SUA, că desfășurarea de exerciții comune româno-americane e acum mai importantă decât oricând pentru relația bilaterală și pentru parteneriatul NATO, date fiind evenimentele din regiune."Weekendul trecut am fost martorii preluării armate a controlului asupra clădirilor guvernamentale din estul Ucrainei. Dovezile sprijinului Rusiei în aceste evenimente sunt vizibile, așa cum au fost vizibile săptămâna trecută în Crimeea și în capitalele regionale Donețk, Harkov și Luhansk. Intervenția militară a Rusiei în Ucraina, ocuparea ilegală a Crimeei de către Rusia și eforturile sale continue de a destabiliza guvernarea ucraineană sunt încălcări ale suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Ele reprezintă o încălcare a obligațiilor esențiale ale Rusiei conform dreptului internațional. Acțiunile Rusiei sunt o amenințare la adresa păcii și stabilității internaționale", a spus diplomatul american.