Pe aceeași temă
Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. „Există o modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii, se reduce de la ora 23:00 la ora 22:00, deci se introduce această restricţie. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură", declara prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria, notează Agerpres.
Şeful Executivului a explicat că modificarea orei privind restricţia referitoare la deplasarea în afara domiciliului a ţinut cont, în primul rând, de măsurile adoptate de alte state europene.
Decizia privind prelungirea stării de alertă a avut la bază o hotărâre a CNSU, adoptată tot miercuri, prin care s-a propus ca acest lucru să intre în vigoare cu data de 14 martie.
În privinţa restricţiei de deplasare în afara locuinţei, CNSU a propus intervalul orar 22:00 – 5:00.
Totodată, s-a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă