După ce a scăpat de urmărirea penală, Oprea spune că a greşit cerând sprijinul senatorilor

E.b. | 22.09.2016

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, a declarat, miercuri, la Antena 3, că a comis o eroare prin faptul că a cerut colegilor din Senat să voteze împotriva încuviinţării urmăririi sale penale pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, Oprea precizând că ia în calcul varianta demisiei din Parlament.

Pe aceeași temă

 

”Cred că a fost o greşeală că m-am simţit hărţuit şi am cerut sprijinul colegilor (...) Toţi suntem oameni şi, la un moment dat, cedezi. Cred că acum am cedat şi am acceptat acest vot care a fost din partea partidelor. Îmi pare rău că nu am procedat ca data trecută”, a spus Gabriel Oprea referindu-se la faptul că, la cererea anterioară a DNA, care viza urmărirea penală pentru abuz în serviciu, a cerut senatorilor să dea curs solicitării.

 

Întrebat care a fost rostul votului din Senat, în condiţiile în care mai are doar două luni de mandat de senator şi dacă se gândeşte la demisia din Parlament pentru ca procurorii să poată continua urmărirea penală, Oprea a răspuns: ”Mă gândesc la această variantă”.

 

Ulterior, invitat să precizeze dacă ia în calcul renunţarea la imunitate, fostul vicepremier a dat un răspuns afirmativ. ”Ancheta s-a făcut, este la DNA şi sunt convins că, în scurt timp, voi renunţa la această imunitate. Până la alegeri”.

 

Oprea nu a exclus ca votul împotriva cererii DNA să fi fost ”o capcană politică”. ”Am văzut că toate partidele au votat acest lucru, ceea ce e neobişnuit. Probabil că, ca orice om, am cedat şi psihic în sensul că, făcându-mi datoria şi având aceleaşi drepturi pe care le-au toţi miniştrii de Interne, ei nu au fost chemaţi. Am fost chemat eu ca ţintă politică”, a comentat Oprea.

 

Fostul vicepremier a afirmat că a ajuns să se simtă hărţuit. ”Am simţit că sunt o ţintă politică. După tragicul accident, s-a cerut demisia mea şi a Guvernului în mod politic. Este greu - şi eu am familie - să fii acuzat permanent, când tu te simţi nevinovat (...) Ca om m-am simţit hărţuit îngrozitor”, a spus Oprea.

 

El a menţionat că nu ştie cine a dispus prezenţa lui Bogdan Gigină în coloana în care se afla în seara accidentului.

 

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a declarat, miercuri dimineaţă, că în cazul lui Gabriel Oprea a fost "un vot politic care blochează justiţia", ea apreciind că au mai existat astfel de "precedente", amintind de votul dat în Parlament în cazul fostului ministru de Externe Titus Corlăţean.

"Au mai fost astfel de precedente, vă reamintesc dosarul în care a fost implicat fostul ministru de Externe Corlăţean Titus. Au fost mii de oameni care nu au putut să voteze la alegeri, am deschis o investigaţie, din nou votul politic a blocat acea investigaţie, motiv pentru care nu o să putem să administrăm probe şi să aflăm ce s-a întâmplat", a afirmat procurorul şef al DNA.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat în 1 septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate naţională şi fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

 

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Intertnelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.

 

În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22