După lista lui Ponta, Partidul Conservator cere convocarea unei şedinţe a USL în cursul zilei

Fara Autor | 03.04.2013

Pe aceeași temă

Partidul Conservator cere convocarea miercuri a unei şedinţe a Uniunii Social Liberale pe tema numirii procurorilor-şefi la Parchetul General şi DNA.

"Referitor la dezbaterile publice privind numirea Procurorului General şi Procurorului Şef al Direcţie Naţionale Anticorupţie, Partidul Conservator consideră că Uniunea Social Liberală are voinţa şi capacitatea de a-şi respecta, în egală măsură, atât angajamentele asumate în raport cu cetăţenii români, care i-au acordat încrederea, legitimitatea de a guverna şi un mandat pentru o schimbare profundă, cât şi obiectivele agreate împreună cu partenerii europeni. În acest sens, PC propune partenerilor din USL o întâlnire oficială a liderilor, în decursul acestei zile, pentru a identifica o abordare responsabilă, care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor", se arată într-un comunicat al Partidului Conservator remis miercuri AGERPRES de Biroul de presă al partidului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22