Pe aceeași temă
29,7% din respondenții la sondajul realizat de Barometrul socio-politic spun că România ajută cel mai mult Republica Moldova. 24,1% au afirmat că Uniunea Europeană, 9% că Rusia și 6,7% că SUA, arată datele Barometrului socio-politic, un sondaj realizat de CBS Research, citat de Ziare.com.Dacă Republica Moldova ar fi atacată militar, moldovenii cred că cel mai mare sprijin ar veni din România (20,8%), UE – 16,5%, SUA – 13,5%, NATO – 10,5% și Rusia – 3,5%.
Potrivit aceleiași cercetări, dacă duminica viitoare ar fi organizat un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, 42,5% s-ar pronunța „pentru”. În urmă cu 12 ani, în 2010, doar 3% susțineau unirea.
În cazul unui eventual referendum în care s-ar adresa întrebarea: „Ați vota pentru sau împotriva aderării Republicii Moldova la NATO?”, peste 29% dintre respondenți ar răspunde afirmativ.
Sondajul a fost realizat în perioada 16-23 noiembrie, pe un eșantion de 1.015 respondenți cu vârsta de peste 18 ani (dintre care 55% au răspuns telefonic) și are o marjă de eroare de 3%.
Barometrului socio-politic al Republicii Moldova, ediția a treia, lansat la Casa Oamenilor de Știință din Chișinău, a fost comandat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române și Fundația pentru Libertate Friedrich Naumann for Freedom.