Pe aceeași temă
Israelul a anunţat un armistiţiu "umanitar" de şapte ore, luni, în majoritatea teritoriului Gaza în timp ce se confruntă cu un val de indignare după atacul asupra unei şcoli ONU, soldat cu moartea a cel puţin zece palestinieni. Atacul a avut loc în timp ce Israelul începea să se retragă unaliteral din Fâşia Gaza, relateaza Mediafax.
Într-un comunicat al armatei difuzat în cea de-a 28-a zi a conflictului cu Hamas, Israelul a anunţat că se abţine, luni, de la orice tir timp de şapte ore de "fereastră umanitară".
Încetarea focului va fi activă între orele 07.00 şi 14.00 GMT (10.00 şi 17.00 ora României), cu excepţia părţii situate la est de oraşul Rafah, în sudul enclavei, "unde au loc în continuare confruntări şi unde este menţinută prezenţa militară israeliană", precizează textul.
Cel puţin zece palestinieni au fost ucişi duminică într-un atac care a lovit o şcoală ONU ce adăposteşte refugiaţi la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, au anunţat echipele de salvare locale.
"Potrivit primelor informaţii, sunt numeroşi morţi şi răniţi în şcoala UNWRA din Rafah după un bombardament", a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni, Chriss Gunness.
Armata israeliană a recunoscut duminică faptul că a lansat un tir asupra unei ţinte în apropierea unei şcoli de la Rafah, unde cel puţin zece palestinieni au fost ucişi într-un atac efectuat mai devreme în cursul zilei. Washingtonul s-a declarat "consternat" de noul bombardament, relateaza Mediafax.
"Armata israeliană a luat la ţintă trei terorişti din cadrul Jihadului Islamic urcaţi pe o motocicletă în apropierea unei şcoli UNRWA de la Rafah. Forţele de apărare ale Israelului examinează consecinţele acestui atac", a anunţat armata israeliană într-un comunicat.
Washingtonul s-a declarat "consternat" de noul bombardament asupra unei şcoli ONU în Fâşia Gaza, în care cel puţin zece persoane au fost ucise duminică, îndemnând Israelul "să facă mai mult" pentru a evita victimele civile, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, citată de AFP.
"Statele Unite sunt consternate de bombardamentul dezonorant asupra unei şcoli a UNRWA (Agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni) de la Rafah", a declarat Jennifer Psaki într-un comunicat. "Subliniem încă o dată că Israelul trebuie să facă mai mult pentru a-şi respecta propriile standarde şi evita victimele civile", a continuat ea.
"Coordonatele şcolii, precum şi cele ale tuturor instalaţiilor ONU în Gaza, au fost comunicate în repetate rânduri forţelor israeliene de apărare", a precizat Psaki. "Instalaţiile ONU, şi în special adăposturile pentru civili, trebuie să fie protejate şi nu trebuie să servească drept bază pentru lansarea unor atacuri", a adăugat ea,
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane a cerut o anchetă rapidă şi completă asupra acestui incident şi a făcut apel către cele două părţi aflate în conflict să protejeze populaţia civilă şi să respecte legislaţia internaţională în domeniul umanitar.
Circa 30 de palestinieni au fost ucişi deja în atacuri asupra unor şcoli ONU la Beit Hanoun la 24 iulie şi la Jabaliya (nord) la 31 iulie, generând critici la nivel internaţional şi condamnarea ONU, relateaza Mediafax.
UNRWA a acuzat în mod deschis Israelul că se află la originea dramei din Jabaliya.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a calificat atacul împotriva şcolii din Jabaliya drept "nejustificabil". "Trebuie stabilită responsabilitatea şi trebuie să se facă dreptate", a insistat el. Washingtonul a condamnat, de asemenea, bombardamentul şi a cerut Israelului să facă mai multe eforturi pentru protejarea populaţiei din Gaza.
Israelul consideră că mişcarea Hamas este responsabilă de bilanţul ridicat al operaţiunii Limită de Protecţie în rândul civililor, care reprezintă marea majoritate a morţilor palestinieni.
Potrivit armatei israeliene, mişcarea islamistă palestiniană foloseşte civilii ca "scuturi umane" trăgând din zone locuite sau ascunzând arme şi centre operaţionale în şcoli, moschei sau spitale.