Ecaterina Andronescu, audiată la DNA în dosarul bazei sportive Cutezătorii

E.b. | 18.10.2017

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu s-a prezentat la DNA, miercuri dimineaţă, şi este audiată în dosarul bazei sportive "Cutezătorii" din Capitală,.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a afirmat miercuri, la ieșirea de la DNA, că a dat o declarație în fața anchetatorilor în care a detaliat lucrurile pe care le știa despre concesionarea Bazei Sportive "Cutezătorii".

 
"Am dat o declarație cu lucrurile pe cale le știam", le-a spus Andronescu jurnaliștilor., conform Agerpres. Întrebată dacă este normal ca un secretar de stat să închirieze o bază sportivă pe 25 de ani fără știrea ministrului, Andronescu a precizat că acesta avea dreptul de semnătură.

 

Despre prezența semnăturii sale pe respectivul contract de concesionare, fostul ministru a spus: "Nu apare semnătura mea. Este doar numele meu scris și alte semnături". 

 

În acest dosar sunt cercetaţi sub control judiciar fostul ministru pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani, de către Ministerul Educaţiei, a contractului de închiriere prin care baza sportivă a fost dată în folosinţă Fundaţiei “Dinu Pescariu”. La acel moment, Ecaterina Andronescu era ministru al Educaţiei.

 

Ştirea iniţială Ecaterina Andronescu a ajuns la DNA înaintea orei 8.00, transmite News.ro.

 

În 10 octombrie, fostul ministru pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasaţi sub control judiciar de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

 

Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului deşi acesta era în curs de reziliere, iar imediat după preluarea bazei sportive fundaţia lui Pescariu a îngrădit accesul copiilor la clădirile şi terenurile de sport proprietate a statului şi a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, folosind-o în scopuri comerciale. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.

 

Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţei la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Dinu Pescariu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi sub control judiciar vizează modalitatea încheierii unui act adiţional, în 23 iunie 2009, prin care a fost prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) aprilie 2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti - construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 hectare - fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

 

Actul adiţional din 23 iunie 2009 la contractul încheiat cu Fundaţia "Dinu Pescariu” a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Mihnea Costoiu, iar din partea Fundaţiei "Dinu Pescariu” documentul a fost semnat de către fostul tenismen, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei. La acel moment, Ministerul Educaţiei era condus de către Ecaterina Andronescu.

 

Procurorii DNA spun că actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundaţia ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale, care devenise administrator al Bazei „Cutezătorii”.

 

Imediat după preluarea Bazei ”Cutezătorii”, Fundaţia ’’Dinu Pescariu” îngrădise accesul copiilor la clădiri, terenuri de tenis, fotbal, piscine, proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfăşoare diverse activităţi. De asemenea, Fundaţia ”Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, respectiv desfăşurarea de activităţi de către copii,  folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului.

 

Prejudiciul estimat, cauzat Ministerului Educaţiei începând din 2009 şi până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezentând diferenţa dintre sumele pe care Fundaţia Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plăteasca MEN în urma exploatării construcţiilor şi terenului din Baza Cutezătorii şi chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22