Ecaterina Andronescu: Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi desfiinţată şcoala de doctorat

Fara Autor | 13.07.2012

Pe aceeași temă

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că dacă în Consiliul Naţional de Etică se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat, relatează Mediafax.

Întrebată ce va face dacă în Consiliul Naţional de Etică se va stabili că a fost vorba de un plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta, ministrul Ecaterina Andronescu a spus că va face ce-i spune legea să facă.

"Se stabilesc nişte măsuri, mergând până la desfiinţarea şcolii de doctorat", a precizat ministrul Educaţiei, potrivit Mediafax.

Consiliul Naţional de Etică este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Victor Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat, a precizat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE.

Precizările au fost făcute după ce teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizată în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare(CNATDCU) şi urmează să fie luată în discuţie în Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti.

Consiliul Naţional de Etică a fost sesizat de premierul Victor Ponta în vederea clarificării acuzaţilor ce i se aduc cu privire la teza de doctorat «Curtea penală internaţională». Pe baza consultării cu specialiştii, CNE urmează să analizeze şi să se pronunţe, a mai precizat ANCS.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) a stabilit, miercuri, procedura de evaluare a autosesizării privind acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, procedură care vizează analizarea tezei de doctorat şi a surselor incriminate.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22