Ecaterina Andronescu numita presedinte interimar la PSD Bucuresti. Vanghelie, retorgradat preşedinte executiv

Fara Autor | 08.02.2012

Pe aceeași temă

Ecaterina Andronescu a fost numită, miercuri, de Comitetul Executiv Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD Bucureşti, iar Marian Vanghelie preşedinte executiv al filialei, au declarat surse din partid.

 
Comitetul Executiv a votat propunerea lui Victor Ponta ca preşedinţia PSD Bucureşti să fie preluată, interimar, de vicepreşedintele Ecaterina Andronescu.
 
De asemenea, Marian Vanghelie, care a condus filiala din Bucureşti a partidului până în iunie 2011, a fost numit preşedinte executiv.
 
Eugen Bejinariu a fost numit, tot la CEX, secretar executiv.
 
Totodată, conducerea organizaţiei PSD sector 3, coordonată până acum de Robert Negoiţă, a fost dizolvată, au mai arătat sursele citate.
 
PSD Bucuresti este condus, din iulie anul trecut, de un birou coordonator format din Victor Ponta, Adrian Nastase, Ion Iliescu, Rodica Nassar, Ecaterina Andronescu.
 
In PSD Bucuresti nu s-au organizat alegeri interne dupa inlaturarea lui Marian Vanghelie de la conducerea organizatiei, surse din partid sustinand ca principalii lideri ai PSD nici nu intentioneaza acest lucru pana la alegerile locale din iunie.
 
PSD nu a desemnat, oficial, candidatii la primariile sectoarelor Capitalei si nici nu a finalizat sondajele pe baza carora, conform Acordului USL, se vor stabili candidatii intre PSD, PNL si PC.
 
Vanghelie:Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, după şedinţa CEX, că numirea sa ca preşedinte executiv interimar al organizaţiei arată că partidul în ansamblu îi recunoaşte expertiza "managerială" pentru campaniile electorale.
 
Vanghelie a spus că PSD Bucureşti avea nevoie de un mesaj de unitate şi de echilibru înaintea campaniei pentru alegerile locale.
 
"Vreau să arăt că nu sunt legat de nicio funcţie. Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie şi cred că colegii mei de la Capitală aveau nevoie de un echilibru. Am vrut să dau dovadă de el şi de aceea o să demonstrez că vom câştiga alegerile în Bucureşti puternic, aşa încât nu îi vom lăsa să răsufle pe cei de la Bucureşti nici dimineaţa, nici seara, nici noaptea", a spus el.
 
Întrebat cum vede numirea Ecaterinei Adronescu în funcţia pe care el a deţinut-o până acum şase luni, Vanghelie a răspuns: "Constat că partidul în ansamblu recunoaşte expertiza mea. Nu s-a pus problema în partid, nici în interior, nici în exterior, ce pot să fac eu din punct de vedere managerial şi din punctul de vedere al campaniei electorale".
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22