Pe aceeași temă
Rusia se confrunta cu o fuga de capitaluri, estimata la 65 - 70 de miliarde de dolari in primul trimestru, peste nivelul inregistrat in intreg anul 2013, din cauza evenimentelor din Crimeea, a afirmat luni Andrei Klepach, ministrul adjunct al Economiei, care a creionat un tablou ingrijorator pentru economia Rusiei: crestere aproape de zero, inflatie in urcare.
Escaladarea conflictului ucrainean, în special după hotărârea Rusiei de a anexa peninsula Crimeea, pare să alunge investitorii din Rusia. Potrivit ministrului adjunct rus al Economiei, Andrei Klepach, ţara sa se va confrunta în următoarele luni cu o creştere a inflaţiei, precum şi cu o stagnare a economiei.
„Anul trecut economia Rusiei a crescut cu 1,3%. Pentru primele trei luni am putea avea o stangnare, adică aproape de 0%. Nu credem că ne vom confrunta cu o recesiune, dar există problema stagnării. Din păcate, declinul investiţiilor va continua. Nu sunt însă în măsură să spun pentru cât timp”, a declarat Andrei Klepach.
"Racirea relatiilor (cu Occidentul) apare drept un factor negativ important pentru cresterea economica si afecteaza fuga de capitaluri", a subliniat ministrul, citat de agentia Prime Tass, preluata de France Presse.
Fuga capitalurilor este un indicator foarte urmarit de mediul economic, fiind considerat un barometru al climatului afacerilor intr-o tara.
Ministrului adjunct rus al Economiei preconizează că în primele trei luni ale anului 2014 vor fi scoase din ţară active în valoare de circa 65-70 de miliarde de dolari. În comparaţie, aceeaşi sumă a ieşirilor de capital a fost înregistrată pe parcursul întregului an 2013, ceea ce arată că economia Rusiei ar putea avea probleme majore în viitor.
Andrei Klepach a mai declarat că sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană şi Statele Unite au avut un impact semnificativ asupra economiei din ţara sa, însă cea mai mare problemă, din punctul său de vedere, rămâne o agravare a relaţiilor cu Occidentul, care ar putea influenţa şi mai mult fluxul de capital.
Klepach a apreciat ca PIB-ul Rusiei ar trebuie inregistreze in primul trimestru o crestere "un pic peste zero" si a evocat o "problema de stagnare".
Acesta a observat, de asemenea, o accelerare a inflatiei in martie, pe care o atribuie devalorizarii rublei.
"Ne asteptam in martie la o accelerare a inflatiei la 0,9-1%, superior asteptarilor noastre. In ritm anualizat, aceasta inseamna o crestere (a preturilor) de 6,9% - 7%", a explicat acesta.
Cresterea inflatiei arata cum o dubla devalorizata majoreaza costurile cu importurile, in conditiile in care atat rusii cat si strainii se grabesc sa scape de investitiile in ruble.
Agentia Reuters noteaza ca aceste cifre economice reprezinta un semnal ca tensiunile internationale legate de Ucraina au inceput deja sa genereze costuri severe pentru economica Rusiei.
In februarie, produsul intern brut a crescut cu doar 0,3 % in cifre anualizate, fata de 0,7 % in februarie.
Anul trecut, cresterea economica a fost de doar 1,3%, mult sub estimarile initiale, dar existau sperante ca activitatea economica se va accelera in acest an. Dar performantele economice ale Rusiei se deterioreaza in continuare.
Recent, preşedintele Vladimir Putin a făcut un apel către afaceriştii ruşi să renunţe la înregistrarea firmelor în paradisuri fiscale şi să contribuie astfel la bugetul Rusiei. „Companiile ruse trebuie înregistrate în ţara noastră”, a spus Putin în faţa mai multor antreprenori din Moscova.
Reuniţi luni la Haga, liderii G7 au anunţat că sunt pregătiţi să adopte sancţiuni din ce în ce mai dure faţă de Rusia, inclusiv economice, dacă această ţara nu va diminua tensiunile din Ucraina. Totodată, şefii de stat reuniţi în Olanda au hotărât să anuleze summit-ul G8 programat în luna iunie, în staţiunea rusească Soci.
Cu toate acestea, Rusia pare de neclintit în faţa ameninţărilor Occidentului. Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a declarat că o posibilă excludere a ţării sale din cadrul grupului G8 „nu ar fi o mare tragedie”.
„G8 este un club informal. Nimeni nu poate exclude pe altcineva. Dar o eventuală excludere nu ar fi o problemă. Trebuie să se recunoască faptul că regiunea Crimeea are dreptul la autodeterminare”, a spus Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.