Edward Snowden: Am fost format ca SPION. Am lucrat pentru CIA sub acoperire în străinătate

D.g. | 28.05.2014

Pe aceeași temă

Edward Snowden, cel care a dezvăluit amploarea programului de supraveghere american, a declarat pentru un post de televiziune american că a fost "format ca spion" şi a lucrat "sub acoperire" în străinătate pentru CIA, informeaza Mediafax.

"Am fost format ca spion în sensul tradiţional al termenului. Am trăit şi am lucrat sub acoperire în străinătate, am făcut să pară că am un loc de muncă pe care nu îl aveam. Mi s-a dat un nume care nu este al meu", a declarat Edward Snowden în acest interviu acordat NBC News, din care au fost publicate marţi câteva extrase. Acesta este primul său interviu pentru presa americană.

În cadrul acestui interviu realizat la Moscova, unde a obţinut în august statut de refugiat pentru un an, Snowden respinge ideea propagată, potrivit lui, de Washington potrivit căreia ar fi doar un analist fără importanţă.

 

CITITI SI: Edward Snowden negociază cu SUA întoarcerea sa în țară 'in anumite condiții'

 

Administraţia americană, afirmă el, "încearcă să marşeze pe un post pe care l-am avut în carieră pentru a disimula toată biografia mea".

"Am lucrat pentru CIA sub acoperire în străinătate, am lucrat pentru agenţia americană de Securitate (NSA) sub acoperire în străinătate. Am lucrat pentru serviciile de informaţii militare (DIA) în calitate de profesor la Academia pentru contraspionaj, unde am dezvoltat surse şi metode pentru a garanta siguranţa informaţiilor noastre şi a cetăţenilor noştri în mediile cele mai ostile de pe planetă", adaugă tânărul.

"Când se spune că sunt un administrator de sistem fără importanţă, că nu ştiu despre ce vorbesc, cred că este cam înşelător", se apără el în acest interviu ce va fi difuzat integral miercuri seara.

Edward Snowden este inculpat în ţara sa pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului.

Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în dificutate administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţările aliate furioase să descopere că Washingtonul înregistra chiar şi conversaţiile private ale unora dintre liderii lor.

Ele au generat, de asemenea, o dezbatere aprinsă în Statele Unite pe tema meritelor, limitelor şi moralităţii unor astfel de programe.

Unii americani şi aleşi au văzut în Snowden, refugiat în Rusia, un trădător şi un criminal, care pune în pericol securitatea naţională.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22