Efectul recensamintului. Numarul parlamentarilor scade cu 40, iar al consilierilor cu miile

Fara Autor | 03.02.2012

Reducerea populatiei cu 2,6 milioane, asa cum rezulta din datele recensamintului, va avea drept consecinta scaderea numarului de parlamentari, de consilieri locali si judeteni.

Pe aceeași temă

Reducerea populatiei cu 2,6 milioane, asa cum rezulta din datele recensamintului, va avea drept consecinta scaderea numarului de parlamentari, de consilieri locali si judeteni.


Câteva zeci de parlamentari mai puţin

In prezent, Romania mai are doar 19,04 milioane de locuitori stabili, cifra care nu îi cuprinde si pe românii care sunt plecaţi în străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, al căror număr este estimat de sociologi la circa 2,5 milioane.

Actuala legislaţie prevede ca un senator să reprezinte 160.000 de locuitori, iar un deputat, 70.000 de locuitori. Prin urmare, rezultă că vom avea de ales, la alegerile generale (la termen sau anticipate), 112 senatori şi 318 deputaţi, scrie Romania libera. Cu alte cuvinte, cu aproape 40 mai puţini decât în prezent.

UDMR iese si el in pierdere

Populaţia maghiară numără 1,23 milioane persoane (adică 6,5%), iar cea rromă, 619.000 persoane (3,2%). Aproximativ 59.000 de persoane au refuzat să-şi declare etnia.

Scăderea electoratului maghiar ar putea antrena o reducere a numărului de aleşi ai UDMR, mai ales în condiţiile în care Uniunea nu a reuşit să-şi convingă partenerii de guvernare să accepte modificarea legislaţiei electorale astfel încât Senatul să aibă 89 de membri (câte doi senatori per judeţ, câte unul pentru fiecare sector, plus diasporă), Camera Deputaţilor - 300, iar alegerea acestora să se facă în mod diferenţiat.

Scadere dramatica a numarului consilierilor

Tot reducerea populaţiei consemnată de recensământ antrenează scăderea, cu câteva zeci, a numărului de consilieri judeţeni, deoarece cifra este stabilită prin ordin al prefectului în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, scrie Romania libera.

Similar, în cazul consilierilor locali, este de aşteptat o scădere chiar de ordinul miilor. Reamintim că la alegerile din 2008, au fost aleşi 40.297 consilieri locali şi 1.302 consilieri judeţeni.

Românii din străinătate

Pentru prima dată, la alegerile din 2008, aceştia au trimis în Legislativul de la Bucureşti patru deputaţi şi doi senatori, dar în cazul în care datele finale relevă că peste 2 milioane de români locuiesc şi muncesc în străinătate, este previzibil să se reaprindă discuţiile pe tema numărului de colegii pentru diasporă.

De asemenea, cifrele pot constitui un argument în favoarea proiectului PDL de vot prin corespondenţă, atât de criticat de opoziţie.

Recensamintul in cifre

Doar 19,04 milioane de locuitori stabili mai are România, faţă de 21,68 milioane în 2002 şi 22,81 milioane în 1992. Cifra nu îi cuprinde pe românii care sunt plecaţi în străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, al căror număr este estimat de sociologi la circa 2,5 milioane.

Din cifra reprezentând populaţia stabilă, 10,05 milioane locuiesc în municipii şi oraşe, iar în Municipiul Bucureşti sunt 1,67 milioane de locuitori (reprezentând 8,8% din totalul populaţiei stabile).

În categoria judeţelor cu populaţie numeroasă găsim pe primul loc Prahova (circa 735.000 locuitori), urmat de Iaşi, Cluj, Timiş, Constanţa şi Dolj. La polul opus, cea mai mică populaţie o are judeţul Tulcea (circa 200.000 de locuitori), urmat la mică distanţă de Covasna.

În ceea ce priveşte structura etnică a populaţiei stabile, 88,6% dintre recenzaţi s-au declarat români. Populaţia maghiară numără 1,23 milioane persoane (adică 6,5%), iar cea rromă, 619.000 persoane (3,2%). Aproximativ 59.000 de persoane au refuzat să-şi declare etnia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22