Șefii din MAI și Jandarmerie riscă să fie puși sub acuzare dacă nu desecretizează documentele

Redactia | 02.10.2018

Surse judiciare au declarat pentru G4media.ro că şefii din Ministerul de Interne şi Jandarmerie care refuză să desecretizeze documentele referitoare la mitingul din 10 august ar putea fi puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului.

Pe aceeași temă

 

 

 

Potrivit unor surse judiciare apropiate anchetei, declasificarea documentelor este necesară pentru ca părţile vătămate să aibă parte de un proces echitabil, potrivit articolului 81, coroborat cu altele, din Codul de Procedură Penală (CPP). Astfel, toţi cei aproape 800 de protestatari care au formulat plângeri penale împotriva jandarmilor au dreptul să consulte întreg dosarul, scrie G4Media.ro.

 

Vineri, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că cererea Parchetului General privind declasificarea unor documente referitoare la mitingul din 10 august este în analiza unei comisii din cadrul MAI.

 

“Referitor la declasificare, cred că este îndeajuns să ne uităm în Codul penal – avem un articol acolo care spune foarte clar că instanţa este cea care decide declasificarea de urgenţă atunci când consideră că informaţii esenţiale sunt utile cercetării judiciare şi poate dispune în sensul declasificării totale, parţiale sau trecerea la alt nivel de clasificare. Noi am expus în explicaţiile publice pe care le-am dat care sunt considerentele pentru care unele documente puse la dispoziţia Parchetului au un nivel de clasificare – nu sunt documente asupra cărora poate dispune ministrul declasificarea, însă şi această cerere a procurorului general este în analiza unei comisii din cadrul ministerului şi bineînţeles că, dacă acea comisie va dispune în sensul declasificării parţiale a unor date din raport sau din celelalte documente depuse în dosar, vom proceda în consecinţă”, a spus Carmen Dan, la finalul unei ceremonii de la Academia de Poliţie, conform Agerpres.

 

Parchetul General argumenta, la rândul lui, de ce este necesară declasificarea documentelor din dosarul privind incidentele violente de la protestul din 10 august. “Declasificarea anumitor documente este necesară în vederea asigurării caracterului echitabil al urmăririi penale, precum şi pentru respectarea dreptului la apărare al părţilor şi subiecţilor procesuali principali. În acest sens, documentele trebuie declasificate pentru a putea fi depuse la dosarul cauzei şi consultate de către părţi, subiecţi procesuali şi avocaţii acestora, doar în acest mod putându-se da eficienţă principiului egalităţii armelor şi aflării adevărului”, menţiona, recent, Parchetul General.

 

Urmează ca jandarmii bătăuşi să fie puşi sub acuzare. Avocaţii părţilor vătămate au declarat pentru G4Media.ro că magistraţii militari vor începe în perioada următoare să pună sub acuzare jandarmii bătăuşi pentru purtare abuzivă. Reamintim că şefii Jandarmeriei au fost deja acuzaţi pentru participaţie improprie la purtare abuzivă.

 

MAI nu a trimis nici până azi la Parchetul militar datele celor 10 jandarmi violenţi despre care Carmen Dan se lăuda în august că au fost identificaţi. De remarcat faptul că, potrivit aceloraşi surse, jandarmii violenţi nu au fost identificaţi de procurorii militari ca urmare a datelor furnizate de MAI.

 

Apel al avocaţilor: toţi protestatarii bătuţi de jandarmi să vină să facă plângere. Reprezentanţii protestatarilor care au făcut plângere penală împotriva jandarmilor au explicat că procurorii militari nu au reuşit până acum să identifice toţi protestatarii bătuţi.

 

Ce spune legea: “Art. 81 Drepturile persoanei vătămate

(1) În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi:

e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22