Șeful DIICOT refuză convocarea Adunării Generale pentru a-l susține pe Augustin Lazăr

Redactia | 31.10.2018

Procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă, a refuzat convocarea Adunării generale a procurorilor, ca urmare a solicitării structurilor din Brașov și Bacău, for care ar fi urmat să stabilească dacă și Direcția se alătură parchetelor care cer anularea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr.

Pe aceeași temă

 

 

 

Trei instanțe și zeci de parchete, între care și DNA, și-au exprimat susținerea pentru procurorul general, în total peste 1700 de magistraţi din toată ţara, care s-au solidarizat cu procurorul general al României şi au semnat solicitarea Forumului judecătorilor din România adresată ministrului Justiţiei Tudorel Toader de a abandona procedura de revocare a lui Augustin Lazăr.

 

"Având în vedere că pe site-ul DIICOT, colegii din cadrul ST BRaşov şi ST Bacău au menţionat faptul că procurorul şef direcţie ar fi solicitat puncte de vedere cu privire la oportunitatea convocării Adunării Generale, precizăm că procurorul şef DIICOT apreciază că nu există temei legal de a convoca Adunarea Generală a procurorilor DIICOT pentru a lua atitudine în raport de propunerea Ministrului Justiţiei de revocare a Procurorului General al PICCJ", este un mail intern transmis de conducerea DIICOT, potrivit unor surse din sistem.

 

Potrivit acelorași surse judiciare, Felix Bănilă ar fi spus că, dacă procurorii DIICOT vor să convoace Adunarea Generală ca să îl susţină pe Lazăr, nu au decât să adune o majoritate de o treime şi să o convoace ei.

 

Zilele trecute, procurorii de la DNA, Parchetele sector 6, sector 2, Sighişoara, Arges şi alţii, dar şi judecătorii de la Judecătoria sector 1 sau Judecătoria Constanţa s-au raliat demersului Forumului Judecătorilor din România şi cer abadonarea procedurii de revocare a procurorului general al României.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22