EGIPT. Adly Mansour depune jurământul ca preşedinte interimar al Egiptului

Fara Autor | 04.07.2013

Pe aceeași temă

Şeful armatei egiptene, Abdel Fattah al-Sissi, a anunţat, miercuri, că Şeful Curţii Constituţionale din Egipt, Adly Mansour, va prelua, provizoriu, preşedinţia ţării, informează Mediafax. Adly Mansour a depus jurământul ca lider al Curţii Supreme Constituţionale şi ca preşedinte interimar al Egiptului.

Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.

Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.

CITESTE SI Armata egipteană l-a DEMIS pe Mohamed Morsi şi a SUSPENDAT Constituţia. Vor fi organizate alegeri generale anticipate

Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obţinut o bursă pentru a studia la prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA) din Paris înainte de a-şi începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak. In vârstă de 67 de ani, ar fi putut să treacă probabil pe lângă manifestanţii reuniţi de duminică pentru a cere plecarea lui Morsi fără să fie recunoscut.

El a lucrat în tribunale religioase, încadrate de statul egiptean, unde emitea fatwa sau decrete pe teme religioase, dar şi în tribunale civile şi penale.

Spre deosebire de principalii lideri ai opoziţiei - precum laureatul premiului Nobel pentru Pace Mohammed ElBaradei sau fostul liderl al Ligii Arabe Amr Moussa - numele său nu a apărut niciodată printre potenţialii succesori ai lui Morsi.

Acest anonimat relativ i-a interesat probabil pe militarii dornici să avanseze o figură neutră pentru a asigura tranziţia care se anunţă dificilă.

Portetul său nu a figurat niciodată printre cele afişate în timpul reuniunilor opozanţilor regimului Fraţilor Musulmani, care au culminat miercuri cu anunţul sosirii sale la putere, la conducerea unui Guvern de tranziţie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22