Elan Schwartzenberg: Ii multumescu lui Vintu. Vreau ca Realitatea sa devina un CNN local

Fara Autor | 02.05.2011

Pe aceeași temă

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a susținut o conferinţă de presă despre preluarea postului Realitatea TV. El a cumpărat 92% din acţiunile Realitatea, precizind ca are "acces la fonduri de până la 100 de milioane de euro" pentru administrarea postului TV. Noul proprietar i-a multumit lui Vintu si a spus ca va continua contractul de menagement cu Sebastian Ghita. "Nu voi tolera ca această televiziune să fie folosită pentru a se obține contracte cu statul. Nici să fie folosită pentru preaslăvirea sau distrugerea unor oameni", a spus Elan Schwartzenberg. La conferinta au fost prezenti si cei doi copii ai lui SOV.




Cele mai importante declarații ale lui Elan Schwartzenberg:




 - „Am cumpărat 90% din pachetul acțiunilor de la Realitatea TV. Prețul este confidențial, dar vă pot asigura că domnul Vîntu și-a recuperat investiția.
Nu m-am văzut cu domnul Vîntu din momentul perfectării afacerii, miercuri seară, și nu știu dacă aceasta este surpriza la care se referea.



Respect contractul făcut cu domnul Ghiță, faptul că domnia sa a băgat câteva milioane aici este foarte onorabil. Dacă va respecta acest contract de management, dacă vom face audiență, nu văd de ce nu aș continua relația cu domnul Ghiță. Oferta a fost pusă pe masă acum câteva săptămâni. Semnarea a avut loc vineri după-amiază (SOV a fost încarcerat vineri după-amiază - n.r.)”



- „Nu există nicio legatură între vânzare şi arestare. Noi eram deja plecaţi pe drumul actelor”



- „Personal nu mă pricep la mass-media, îi admir și îi respect pe cei care se pricep. Doar cuvinte de laude pentru curajul și inițiativa domnului Sebastian Ghiță”.



- „Am cumpărat cu tot cu acest contract de management. Sunt om de afaceri, respect contractul, îl respect pe domnul Ghiţă. Daca domnia sa respectă contractul de management şi dacă voi vedea că acest post are audienţă, transparenţă, verticalitate, nu văd niciun motiv să nu-l respect”.



 - „Doresc ca taxele la stat și datoriile față de orice furnizor să fie plătite la zi. Doresc ca salariile să fie plătite la zi. Nu am întârziat în viața mea o oră la plata salariilor. Nu am niciun fel de afaceri cu statul, nu voi tolera ca această televiziune să fie folosită pentru a se obține contracte cu statul. Nici să fie folosită pentru preaslăvirea sau distrugerea unor oameni. Această televiziune i-a costat pe unii prea mult, pe unii i-a costat sănătatea, pe alții libertatea, pe alţii sânge”.



 - „Aș vrea ca această televiziune să fie un CNN local, unde toți să putem să ne desfășurăm cu capul sus. Îmi doresc să văd normalitate”.



- „Sunt om de afaceri. Pentru mine această afacere e cea mai importantă pe care am făcut-o vreodată. Am acces la fonduri de până la 100 de milioane de euro pentru tot ceea ce ar însemna administrarea acestei staţii tv ”.



- „Aș dori să-i mulțumesc domnului SOV pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o, pentru onoarea pe care mi-a oferit-o și aș dori să spun ca-mi pare sincer rău că nu este aici alături de mine să ne putem da mana în faţa dumneavoastră şi pentru a-i mulţumi pentru tot ce a făcut bun, pentru că România are nevoie de normalitate, de transparenţă”.



 - „Aș dori să le mulţumesc proprietarilor. Aș dori să-i mulțumesc în primului rând domnului Prigoană, care a inventat-o aș dori să-i mulțumesc domnului Vîntu, care a preluat televiziunea de la domnul Prigoană și s-a ocupat de ea, aș dori să le muțumesc celor care s-au ocupat de Realitatea, domnilor Nedelcu, Freciu, Sergiu Toader, Sorin Enache, tuturor vedetelor, maşiniştilor, operatorilor, tuturor celor care au creat această afacere. Aş vrea să-i mulţumesc domnului Sebi Ghiţă care a investit şi manageriat, inclusiv în acest moment, acest post de media. ”




Ioana Vîntu: „Este pentru prima oară şi sperăm că şi pentru ultima când suntem în faţa presei, eu şi fratele meu. Am ales aceasta pentru a pune capat speculaţiilor. I-am vândut toate acţiunile pe care le detineam în Realitatea Media domnului Elan Schwartzenberg. Tatăl meu nu are nicio legătură, această afacere i-a adus numai probleme. A plătit un preţ prea mare. Pentru mulți SOV este un personaj controversat. Pentru noi, SOV este familia, pentru noi, este tata!”
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22