Pe aceeași temă
Elena Udrea a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta astazi, la Slatina, ca Anca Boagiu ar putea fi alegerea ei pentru pozitia de prim-ministru, daca va ajunge in functia de presedinte al Romaniei. Elena Udrea a mai declarat că este puțin probabil ca președintele Traian Băsescu să fie în viitor prim-ministru, adăugând că acesta a spus clar că nu dorește să ocupe această funcție, relateaza Agerpres.
„În ceea ce privește un model de premier-femeie, dacă aș ajunge președinte aș putea propune în fruntea Guvernului o femeie care să își formeze o echipă puternică și competentă, pe care să o conducă, să stea la birou foarte mult timp. Mă gândesc că o femeie pe care aș putea să o propun în această funcție ar fi Anca Boagiu” a explicat Elena Udrea
CITITI SI: Elena Udrea: George Maior, o varianta buna pentru functia de premier
"Orice e posibil. Dar puțin probabil, pentru că domnul Traian Băsescu, deși ar fi categoric cel mai bun prim-ministru pe care l-ar putea avea România în acest moment, a spus clar că nu se pune problema. Deci nu are rost să analizăm noi, dacă dânsul spune clar că nu va fi, nu dorește și nu va fi premierul României", a declarat Elena Udrea, răspunzând unei întrebări referitoare la posibilitatea ca Traian Băsescu să fie la un moment dat premier al României.
Candidatul PMP a mai spus că în situația în care va fi aleasă președinte, primul lucru important pe care îl va face va fi să schimbe premierul și să formeze o altă majoritate parlamentară. "Primul lucru important este să schimb primul-ministru, să schimb guvernul, și asta o să fac în prima săptămână la Cotroceni, aducând la discuții liderii politici ai partidelor parlamentare, în așa fel încât să formăm o altă majoritate parlamentară cu care să schimbăm guvernul. Voi guverna cu cei care vor crede în viziunea votată de români pentru că se presupune că dacă ajung la Cotorceni cu această viziune, oamenii cred în ea și doresc să fie pusă în practică, voi guverna cu oameni care au dorința să schimbe România în bine", a mai spus Elena Udrea.