Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare. Udrea ar fi fugit din țară

Redactia | 07.04.2022

Curtea Supremă a respins contestația în anulare iar decizia inițială in dosarul Gala Bute rămâne definitivă, astfel că Elena Udrea va trebui să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare. 

Pe aceeași temă

UPDATE  Potrivit surselor G4Media.ro, Elena Udrea nu avea avea interdicție de a părăsi țara nici alte măsuri preventive. Potrivit legii însă, interdicția de a părăsi țara poate fi luată doar în timpul urmăririi penale sau de către instanța de judecată în timpul procesului. Instanța putea dispune control judiciar, iar în interiorul acestuia măsura suplimentară de nu părăsi localitatea sau țara. Problema este că în stadiul procesual în care se afla Elena Udrea, respectiv judecarea contestației în anulare, aceste măsuri nu mai putea fi dispuse dat fiind că Elena Udrea exercita o cale extraordinară de atac.

UPDATE Elena Udrea apare pe site-ul Poliției Române la secțiunea persoane urmărite.

UPDATE: Elena Udrea ar fi ieșit din țară la ora 11:00 înainte de pronunțarea sentinței. Autorităție au început procedurile de dare în urmărire internațională, prin Interpol.

UPDATE: Poliția nu a găsit-o acasă pe Elena Udrea și nici la casa din Corbeanca unde locuiește alături de concubinul ei. Surse citate de g4media spus că Udrea ar fi ieșit din țară prin vama Giurgiu. Ar fi pentru a doua oară când Elena Udrea se sustrage executării pedepsei. Prima oară a fugit în Grecia, apoi în Costa Rica, unde a cerut azil politic, care însă i-a fost refuzat.

În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată. A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Elena Udrea a revenit în România în iulie 2019.

UPDATE: Antena 3 spune că a vorbit aseară cu Elena Udrea și că se afla la casa din Corbeanca.

Stirea inițială

DNA a cerut admiterea contestației în anulare și rejudecarea dosarului Gala Bute întrucât a formulat încă din 21 decembrie 2018 contestație în anulare. Aceasta în condiţiile în care Înalta Curte admisese în principiu contestațiile în anulare ale inculpaților după decizia CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte.

La ultimul termen al procesului Gala Bute, cel de luni, 4 aprilie, procurorul DNA pledant a suținut în fața completului, în consens cu avocații și inculpații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție. Asta ar fi înseamnat desființarea sentinței și rejudecarea apelului.

Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, însă, că solicită judecătorilor de la Înalta Curte să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene sau să respingă toate contestațiile în anulare formulate în procesul „Gala Bute”.  

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o pe Elena Udrea, în iunie 2018, la șase ani și patru luni de închisoare în Dosarul Bute. Sentința a fost definitivă. Rudel Obreja a primit și el cinci ani de închisoare.

Anchetatorii au solicitat, totodată, condamnarea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, achitat de instanţa de fond pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Cu privire la Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Marius Botoroagă, condamnaţi cu suspendare în primă instanţă, procurorul a cerut stabilirea de pedepse cu executare. 

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al FRB, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare. 

ÎCCJ a mai decis atunci ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri. 

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei. 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja). 

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja. 

Istoricul dosarului Gala Bute

  • 25 februarie 2015 -  Elena Udrea a fost arestata

  • 21 aprilie 2015  - a fost trimisa în judecată 
    - luare de mită (3 infracțiuni),
    - abuz în serviciu,
    - tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

  • A stat în arest preventiv 72 de zile în dosarul Gala Bute

  • 27 martie 2017 – condamnata pe fond de completul de 3 judecători la ICCJ – 6 ani cu executare

  • aprilie 2018 – la ultimul termen de judecată, Udrea era deja în Costa Rica

  • 5 iunie 2018 – condamnata definitiv de ICCJ , completul de 5 judecători, în dosarul Gala Bute

  • octombrie 2018 – Udrea a fost arestata în Costa Rica

  • noiembrie 2018 – CCR a dat o decizie privind constituirea ilegală a completelor de 5 judecători

  • noiembrie 2018 – Udrea a introdus contestatie în anulare la ICCJ 

  • decembrie 2018 – eliberata din arest din Costa Rica

  • aprilie 2019 – ICCJ  a sesizat CJUE cu 3 întrebări privitoare la dosar (privind posibilitatea unei instanțe naționale de a nu aplica această decizie a Curtii Constituționale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunității europene.)

  • aprilie 2019 – s-a suspendat contestatia în anulare de la ICCJ pana la solutionarea CJUE

  • 7 iunie 2019 – s-a întors din Costa Rica 

  • decembrie 2021 – CJUE a zis că supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar. Adică, judecătorii naționali pot ignora decizia CCR dacă aplicarea ei presupune tergiversarea procedurilor judiciare sau dacă există riscul de prescriere a unor fapte.

  • 10 ianuarie 2022 – a început judecarea contestatiei în anulare

  • 7 aprilie 2022 - ÎCCJ respinge cererea de rejudecare a dosarului

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22