Elena Udrea: George Maior, o varianta buna pentru functia de premier

T.d. | 07.10.2014

Pe aceeași temă

Elena Udrea, candidat la prezidentiale din partea PMP, considera ca seful SRI, George Maior, ar putea fi o varianta buna pentru functia de premier, potrivit Evenimentul Zilei.

Udrea sustine ca Maior este o persoană echilibrată, un om care în funcţia de director al SRI a evitat implicarea institutiei in jocurile politice

Despre domnul Maior părerea mea este una bună, a fost un om care în funcţia de director al SRI a ţinut în afară jocului politic această instituţie şi a reuşit să întărească această instituţie, atât în plan intern, cât şi internaţional. Ca prim-ministru, el însuşi este o persoană echilibrată, deşi a fost numit de Traian Băsescu pe principiul serviciile să fie conduse de un politician al Opoziţiei, deci venea de la PSD în momentul în care a fost numit acolo, a reuşit să fie un om care nu a amestecat deloc eventualele preferinţe politice pe care le-ar fi avut cu ceea ce avea de făcut în fruntea instituţiei. Asta dovedeşte un mare echilibru”, a spus Elena Udrea.

Faţă de alte variante, în acest moment, cred că ar fi o varianta bună. Dar nu ştiu cu cine să facă acest parteneriat domnul Maior”, a completat liderul PMP, cu privire la o eventuala numire a lui Maior in functia de premier.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22