Pe aceeași temă
Elena Udrea admite, marţi, într-o postare pe blogul său, că proiectul legii Capitalei susţinut de PDL Bucureşti este perfectibil şi de aceea se află în dezbatere publică - pentru ca opoziţia sau societatea civilă să se pronunţe şi să se propună modificări, informează Agerpres.
"În momentul în care dezbaterea se va încheia, nu avem decât să ne prezentăm cu toţii în faţa bucureştenilor şi să le cerem opinia. O astfel de decizie trebuie neapărat să fie luată ca urmare a unui vot. De aceea, propun referendum pentru adoptarea Legii Capitalei. Pentru că nu vreau să fie privit ca un act politic discreţionar şi pentru că bucureştenii merită să fie informaţi despre problemele reale ale Capitalei şi despre ce putem schimba în bine", susţine Udrea, pe blogul personal.
"Legea Capitalei este un demers politic legitim si util. Simplifica traseul deciziei administrativ-politice si reduce birocratia. Creeaza premisele unei strategii cu adevarat unitare de dezvoltare a Bucurestiului si elimina baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintre sectoare. Mai mult decat atat, prin propunerea ca membrii Consiliului General sa fie alesi uninominal, reda puterea bucuresteanului", scrie Elena Udrea.
Ea argumentează necesitatea legii Capitalei prin absenţa colaborării între primarii de sector sau între aceştia şi primarul general. Elena Udrea afirmă că fiecare edil decide asupra propriei 'feude', având puteri cvasidepline asupra sectoarelor, şi de aceea legea Capitalei susţinută de PDL Bucureşti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucureştiului la nivelul primarului general.
"In acest moment, nu exista aproape niciun nivel de conlucrare intre primarii de sector sau intre acestia si Primarul general. Fiecare decide asupra propriei <feude>. Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fara insa a avea in vedere imaginea de ansamblu. Legea Capitalei sustinuta de PDL Bucuresti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucurestiului la nivelul Primarului general. In acest moment, desi este al doilea om politic ca numar de voturi exprimate, atributiile acestuia sunt destul de limitate. Cred ca nu ma poate banui nimeni ca sustin cauza lui Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucurestiul vreodata, dar adevarul este ca aceasta dezlanare administrativa provoaca deficiente majore in functionarea orasului", arata Elena Udrea.
Udrea cataloghează drept "absurd" şi argumentul pregătirii terenului pentru alegerile de anul viitor, în condiţiile în care PDL nu mai este în pole-position pentru fotoliul de primar general sau pentru majoritatea în CGMB. Ea mai spune că, potrivit proiectului, PDL riscă să-i piardă şi pe cei doi primari de sector, dar, cu toate acestea, îşi asumă un risc politic, lansând iniţiativa legislativă în dezbatere publică.
Aceasta dă ca exemplu bugetul sectorului 1 - de 1,8 miliarde de lei
- în timp ce sectorul 5 are 300 de milioane de lei, deşi populaţia sectorului condus de liberalul Andrei Chiliman este mai mică.
"Vocalul primar Chiliman uită să spună că are un buget cât al Primăriei Generale, după ce se scad subvenţiile acordate RADET şi RATB. E normal, deci, ca Andrei Chiliman, despre ale cărui tunuri a tot scris presa, să nu vrea să renunţe la postul său de acum", acuză democrat-liberala.
Prin noul proiect se propune ca Bucureştiul să fie condus de un primar general şi un consiliu general, să aibă un singur buget, iar primarii de sector să fie numiţi dintre consilierii generali.