Elena Udrea se cearta cu Blaga. Amenintari cu excluderea din partid. Blaga: Daca are alte optiuni, nu e nicio retinere

F.m. | 16.01.2014

Pe aceeași temă

Vasile Blaga îi dă un ultimatum Elenei Udrea: dacă va continua atacurile la adresa PDL riscă chiar şi excluderea.  Într-o primă instanţă însă, o suspendare este cea mai probabilă, decizie ce ar putea fi discutată de conducerea democrat-liberalilor în următoarea perioadă, informeaza gandul.info.

”Ar trebui să decidă, mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid. Poate să rămână în partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm statutul. Nu e o ameninţare, e o constatare. Dacă are alte opţiuni poate să le materializeze în altă zonă politică, nu e nicio reţinere. (...) Este posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere. Nu vreau să se ajungă până acolo, dar o suspendare din partid riscă dacă continuă în stilul ăsta pentru că noi credem că sunt ataşaţi valorilor PDL cei care se luptă cu USL, nu în fiecare zi fac observaţii partidului”, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

 

Liderul democrat-liberal a adăugat că ”în interiorul partidului nu sunt VIP-uri”, iar deciziile trebuie respectate de toată lumea. El a apreciat că ieşirile critice ale Elenei Udrea nu fac bine PDL în an electoral şi ar prefera ca aceasta să fie ”mai mult colegă de partid şi să nu joace rolul analistului sau a Mamei Omida”.

Blaga s-a arătat deranjat de declaraţiiile lui Udrea referitoare la şansele pe care Crin Antonescu le are la prezidenţiale şi la susţinerea pe care aceasta şi-a declarat-o pentru o candidatură a lui Emil Boc, în defavoarea celei a lui Cătălin Predoiu, validat ca prezidenţiabil PDL în cadrul unei competiţii interne la care au votat peste 100.000 de memmbri de partid.

”Pe Emil Boc, l-am invitat să participe la competiţia internă din partid şi ar fi avut cele mai mari şanse,dar nu doreşte să doreşte competiţia prezidenţială din acest an”,  precizat preşedintele PDL.

Blaga a mai spus că, în următoarea perioadă, cazul Elenei Udrea ar putea fi discutat într-o şedinţă a conducerii PDL unde aceasta va fi chemată să-şi explice punctul de vedere, urmând a se lua o decizie, dacă se va considera necesar.

 Avertismentul lui Vasile Blaga vine după ce a avut un schimb de replici cu Elena Udrea. Liderul PDL a spus că aceasta joacă rolul ”mamei Omida” dând ”în bobi” cine va fi preşedintele României, ba Crin Antonescu, Ba Emil Boc. În replică, Elena Udrea a spus că s-ar bucura dacă Vasile Blaga, "nu ar juca rolul lui Iosefini încercând să scoată din joben un candidat minune la prezidenţiale".

Sursa: gandul.info.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22