Pe aceeași temă
Elena Udrea, presedintele Partidului Miscarea Populara, si-a depus candidatura pentru alegerile prezidentiale, la sediul Biroului Electoral Central. Udrea a declarat ca alegerea lui Victor Ponta in functia de presedinte al Romaniei ar scoate Romania de pe calea democratizarii pe care a intrat, cale care trebuie consolidata, relateaza ziare.com
"Candidatura mea este sansa unei Romanii frumoase. Sunt presedintele pregatit pentru Romania de acum. Cred ca Romania are sansa sa mearga pe un drum al democratizarii, pe care s-a asezat, dar care trebuie consolidat.
(...) O Romanie cu Victor Ponta presedinte e o Romanie in care democratia moare incet. Inseamna o Romanie a saraciei, pentru ca Ponta si PSD au adus o guvernare dezastruoasa pentru Romania, care inseamna someri mai multi, lipsa locurilor de munca, venituri mai mici. Inseamna lege calcata in picioare.
Inseamna o Romanie pe care Victor Ponta o poate aduce din noiembrie incolo. Din noiembrie vom aduce in fruntea acestei tari presedintele de care Romania are nevoie", a declarat Elena Udrea, dupa depunerea celor "peste 400.000 de semnaturi".
"N-am stiut daca voi candida in 2014 sau in 2019, de aceea spun ca este destin, mai mult decat alegerea mea", a adaugat presedintele PMP.
Aceasta a precizat ca, si daca a gresit in cariera sa politica, a facut-o "cu buna credinta". "Mi-am dedicat ultimii 10 ani acestui proiect si imi voi dedica viata Romaniei si romanilor, in calitate de presedinte. Timp de 10 ani voi fi doar in slujba tarii", a continuat Elena Udrea.
Nu in ultimul rand, deputatul s-a adresat si femeilor, subliniind inca o data ca asteapta acest moment de 10 ani. "Ma adresez femeilor: Putem face lucruri la fel de bine precum barbatii. Sa ma ajute sa fac acest pas. Se poate sa ai si cariera, si familie, in acelasi timp. E un moment emotionant pentru mine, pentru ca nu ma asteptam sa se intample acum, dar il construiesc de 10 ani", a mai spus presedintele PMP.
Elena Udrea este al cincelea candidat la prezidentiale care isi depune candidatura, primul fiind Victor Ponta, miercuri. Au urmat Klaus Iohannis, sambata, Monica Macovei, duminica, si Calin Popescu Tariceanu, luni.