Elena Udrea și-a petrecut noaptea în arest. Ea va fi dusă azi în fața judecătorilor bulgari

Redactia | 08.04.2022

Elena Udrea și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră Petrici. Ea va fi dusă vineri în fața magistraților bulgari, unde va fi judecată cererea de extrădare.

Pe aceeași temă

 Elena Udrea și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră Petrici. Ea va fi dusă vineri în fața magistraților bulgari, unde va fi judecată cererea de extrădare.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Plecase însă din țară, pe la Vama Giurgiu, înainte de pronunțarea instanței. Poliția Română a dat-o în urmărire generală, iar spre seară a fost prinsă în Bulgaria.

Potrivit surselor Digi24, fostul ministru ar putea fi adusă în țară până luni.

 Elena Udrea a fost condamnată definitiv, joi, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.  Fostul minstru al dezvoltării și turismului a fost găsită vinovată pentru luare de mită și abuz în serviciu. Practic, ea a primit un milion de euro mită de la oameni de afaceri pentru a le mijloci contracte cu statul.

 De încasare, se ocupă o rețea de apropiați, inclusiv Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box. El a fost ajutat de Udrea să organizeze Gala Bute în 2010, pe banii Ministerului Turismului, care nu avea însă voie să finanțeze asemenea evenimente, așa că a fost simulat un contract de promovare a brandului turistic de țară - celebra frunză.

 În 2018, a fost dictată prima condamnare în acest caz. Elena Udrea era însă plecată atunci de patru luni în Costa Rica, via Grecia. Acolo a dat naștere unui copil, dar în cele din urmă a fost arestată în țara din America Centrală. Un cumul de factori juridici favorabili au ajutat-o în cele din urmă să scape de condamnare.

 A fost nevoită însă să revină în țară, după ce i s-a refuzat azilul politic în Costa Rica, iar în România și-a reluat periplul în instanțe.

 Același proces a ajuns din nou la final la începutul acestei săptămâni, când judecătorii au decis să amâne câteva zile sentința. Pentru că era o șansă din patru să fie o condamnare cu executare, joi la prima oră, Elena Udrea ieșea din țară singură, prin Vama Giurgiu.

 A fost prinsă câteva ore mai târziu la ieșirea din Bulgaria spre Grecia, aproape de Kulata. Era cu un bărbat în mașină, se pare tot de naționalitate română, așa că acum urmează procedurile de extrădare.

Două milioane de euro ar fi pierdut bugetul de stat, după ce Ministerul Dezvoltării şi Turismului, pe care-l conducea Elena Udrea, a plătit organizarea meciului de box. DNA a susţinut că, sub paravanul promovării brandului de ţară, instituţia a achitat mare parte din costurile galei, deşi legea interzice finanţarea unor evenimente sportive.

 Altă acuzaţie a fost că Elena Udrea a luat, de cel puțin trei ori, bani de la oameni de afaceri interesaţi să obţină contracte cu statul.

 La începutul lui 2015, Udrea era reținută și arestată preventiv, după ce colegii deputații au votat pentru ridicarea imunității. În aprilie 2015, procurorii au trimis în instanță dosarul „Gala Bute". Imediat după, în mai 2015, Udrea este eliberată din penitenciarul de femei de la Ploiești și este plasată în arest la domiciliu.

 Procesul merge spre final, iar denunțurile curg.

 „Unul toarnă că are copii, altul toarnă că îi este frică să nu ajungă în închisoare, altul spune prostii şi minte. Acum, noi, ăştia care nu avem nici copii şi care avem şi onoare, ce să facem? Să ne asumăm toate acuzațiile mincinoase? I-am iertat!”, declara Elena Udrea, în martie 2017.

 Unul dintre denunțătorii despre care vorbește Elena Udrea este fosta directoare a Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, cândva cea mai bună prietenă a Elenei Udrea.

 Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a fost judecat pentru complictate la abuz în serviciu, dar și pentru evaziune și spălare de bani.

 „Cel puțin în ceea ce mă privește, în urma unui asemenea rechizitoriu haotic, dar și subiectiv, voi primi achitare”, credea fostul președinte al Federației Române de Box în martie 2017.

 În 2018, Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.

 Cu patru luni mai înainte, în februarie, ea plecase însă în Grecia. A declarat că a urmat acolo mai multe tratamente medicale. Din Grecia, a ajuns în Costa Rica, unde deja era refugiată o mai veche prietenă, Alina Bica.

 Cu un mandat internațional de arestare pe numele său, în 2019, Udrea e ridicată de poliție în Costa Rica. După 3 luni de arest, o decizie a judecătorilor din țară o salvează de închisoare. Revine în același an în România și reia periplul în instanțe.

 „În continuare trebuie să-mi demonstrez nevinovația. Am crezut că s-au schimbat lucrurile de un an și jumătate. (Reporter: Au apărut probleme în Costa Rica?) Pentru că dintotdeauna am vrut să stau la mine acasă. Aș fi făcut în orice moment lucrul acesta”, declara Elena Udrea în septembrie 2019.

 „Cred în continuare că nu există niciun motiv pentru solicitarea DNA. Eu m-am întors în țara având dosare pe rol, special să particip la judecarea acestor doare, pentru că eu cred că singura soluție ca să pot să obțin achitările pe care le merit și e drept să fiu achitată e cea în care mă prezint în fața instanței”, afirma fostul ministru în martie anul trecut.

 Elena Udrea mai are pe rol două dosare, unul cu o condamnare în primă instanță la 8 ani de detenție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22