Elena Udrea: Unii au venit să mă roage să numesc în funcţii diverse persoane

Fara Autor | 14.06.2012

Pe aceeași temă

   Elena Udrea, care a demisionat joi din funcţia de vicepreşedinte al partidului, a declarat în şedinţa Colegiului Director că au existat persoane care au venit la ea pentru a-i cere să facă diverse numiri în funcţii, au declarat pentru Mediafax surse participante la întâlnire.

În aceeaşi şedinţă, Udrea a susţinut că toate investiţiile din ţară s-au facut cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe care l-a condus, însă a acuzat existenţa unei clientele politice în cazul licitaţiilor desfăşurate pe plan local.

Conform surselor citate, Elena Udrea a spus că era chemată la inaugurari pentru că astfel era asigurată şi prezenţa presei.

Potrivit Adevarul, Udrea ar fi spus ca "unii m-au rugat sa le angajez amantele"

Şedinţa Colegiului Director al PDL a început puţin după ora 14.00 şi s-a încheiat la 20.30, preşedintele PDL Emil Boc şi toţi membrii Biroului Permanent Naţional depunându-şi demisiile. Duminică urmează să aibă loc o nouă şedinţă a Colegiului Director, în care să se stabilească detaliile organizării Convenţiei Naţionale extraordinare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22