Elena Udrea: Zarurile au fost deja aruncate. Discuţia despre unificarea dreptei este puţin tardivă

Fara Autor | 23.10.2013

Pe aceeași temă

Există riscul ca PDL să rămână în afara proiectului de unificare a dreptei. Aceasta ar trebui făcută înainte de alegerile europarlamentare de anul viitor, nu după, aşa cum vrea conducerea formaţiunii. O spune într-un interviu la RFI deputatul PDL, Elena Udrea. Ea se arată "dezamăgită" că proiectul unificării a fost "pasat" după scrutinul european din 2014.
 
Elena Udrea crede că "discuţia este puţin tardivă, pentru că s-au exprimat poziţii ferme legat de proiectul unificării la acest moment. Din păcate, s-a vorbit mult şi nu s-a făcut nimic. Nu ştiu pe cine mai interesează astăzi în mod real unificarea dreptei, câtă vreme deja s-a pasat proiectul pentru după alegerile europarlamentare, când şi atunci aţi văzut, ca să citez din domnul Blaga, vom vedea dacă avem cu cine.
 
Deci cred că în acest moment, în mod real, onest, nu sunt mulţi interesaţi cu adevărat ca această unitate să existe. Cred din punctul meu de vedere şi sunt relativ dezamăgită de ceea ce se întâmplă, că zarurile au fost deja aruncate", a adăugat Udrea.
 
"Vom vedea probabil dacă se mai poate face ceva după europarlamentare, dar toată lumea va pierde din refuzul acesta de a sta la masă acum şi a avea un proiect unificator la acest moment, de a avea un partid puternic, care să scoată un 25%-27% la europarlamentare, de a avea un singur candidat la prezidenţiale şi în spate cu un vehicul politic puternic", spune deputatul PDL.
 
Întrebată dacă există riscul ca PDL să rămână în afara proiectului de unificare a dreptei, Elena Udrea a răspuns: "Da. Cred că nu este bine pentru PDL în percepţia electoratului de dreapta, pentru că se va vedea ca partidul care refuză acest proiect".
 
Ea consideră că un singur partid de dreapta ar fi avut şanse mai mari să obţină un scor mai bun ca al PNL-ului la alegerile europene de anul viitor: "Ar fi fost mult mai bine să reuşim să mergem în europarlamentare cu un partid care să treacă de 25%. Ce va câştiga PDL dacă va lua să zicem un scor între 16% şi 18%, iar celelalte partide de centru-dreapta vor fi la limita intrării în Parlamentul European. În afară de orgoliul de a fi luat mai mult decât celelalte partide, ce va câştiga PDL?
 
În loc să mergem cu un singur partid cu care să trecem înaintea PNL, pentru că până la urmă competiţia pe dreapta în acest moment este între forţele politice care cumva sunt generate în jurul lui Traian Băsescu - şi aici vorbesc de PDL, Forţa Civică şi PMP - şi PNL. Bătălia politică, electorală este la alegerile europarlamentare, atât timp cât PNL-ul merge singur, deşi este în USL, dacă PDL va putea să ia mai mult decât PNL. Cred că lucrul acesta s-ar fi putut întâmpla dacă se mergea pe un proiect de unificare a dreptei înainte de europarlamentare", a conchis Elena Udrea.
 
sursa: RFI
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22