Eliminarea pensiilor speciale: USR condamnă „un blat absolut condamnabil între PSD și PNL”

Laurentiu Gheorghe | 31.01.2020

Deputatul USR, Cristina Iurișniți, a declarat vineri că votul din Parlament pe legea privind eliminarea pensiilor speciale este „un blat condamnabil între PSD și PNL”

Pe aceeași temă

„Marţi, a fost votul în Parlament, după nenumărate dezbateri şi un adevărat circ politic, un joc şi un blat absolut condamnabil între PSD şi PNL. Este cazul să reamintesc că nu putem pune la îndoială aceste jocuri sub masă, în spatele uşilor închise. (...) Se ştia clar că, în formatul actual, legea va fi contestată (la CCR- n.r.), ceea ce ştim deja că s-a întâmplat", a spus Iurişniţi, potrivit Agerpres.

Deputata USR a afirmat că acordarea de pensii speciale, generatoare de inechităţi în societate, va continua cu acceptul PSD şi PNL.

„E clar că PSD s-a opus la tot ce a însemnat aducerea în discuţie, în dezbatere şi apoi adoptarea în plen a unui proiect viabil, constituţional, iar PNL a tăcut, pentru că, aşa cum am spus, îi suspectăm de un blat pe faţă în privinţa pensiilor speciale. Privilegiile şi toate aceste sume exorbitante care creează inechităţi constant, cronic în societatea românească se pare că vor continua cu acceptul celor două mari partide", a mai declarat Cristina Iurişniţi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22