Pe aceeași temă
Întrebată cum se simte un canotor când i se spune că o diurnă de 25 de lei e suficientă, Lipă a afirmat:
„Nu ştiu, nu pot să mă pronunţ în locul doamnei ministru, nu ştiu la ce s-a gândit când a spus că 25 de lei este prea mult, dar eu cred că nu-şi imaginează nimeni că, să ajungi să ai dubli campioni europeni, campioni europeni, medaliaţi, o finală europeană care nu este uşoară, stau sportivii pe 25 de lei pe zi.
Este o altă exprimarea nefericită şi cea cu dieta. Sportivii slăbesc muncind şi un canotor, acum când sunt şi căldurile astea mari, la un antrenament dă jos trei kilograme aşa, fără să se forţeze prea mult. Deci nu se pune problema de dietă.
În primul rând, pentru sportivii de performanţă nu este recomandată dieta, pentru asta avem nevoie de nutriţionişti care să fie lângă ei şi care să ştie ce meniu să le recomande, cum să bea apă, când să bea apă, ce să mănânce, când să mănânce, pentru că toate aceste lucruri contează atunci când te baţi la sutimi pentru o medalie”, a spus Elisebeta Lipă, intervievată de agenția News.ro, preluată de Hotnews.ro.
- Ioana Bran, despre alocaţia de hrană, de 25 de lei, a sportivilor de performanţă
„Eu nu spun că situaţia e una uşoară, spun doar că şi aceştia au nevoie de a avea o dietă, în funcţie de felul cum le-a spus medicul sau antrenorul chiar. Din cunoştinţele mele, aceştia trebuie să se păstreze la o anumită greutate, nu au voie nici să oscileze pentru că altfel riscă să dezechilibreze puţin şi modul cum s-au obişnuit pe partea de antrenament”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, citată de Agerpres.