Emil Boc: Am 10 sfaturi pentru guvernul Ponta

Fara Autor | 07.05.2012

Pe aceeași temă

 

Fostul premier Emil Boc a dat, luni, zece sfaturi pentru Guvernul Ponta, în cazul în care acesta va fi votat de către Parlament, printre ele numărându-se unele legate de creşterea economică, de deficitul bugetar şi de rata inflaţiei, potrivit Mediafax.
 
"Sper ca acest guvern care se instalează astăzi, dacă va primi votul Parlamentului, să lase în luna decembrie cel puţin următoarele lucruri, ca o moştenire pentru anul 2013. În primul rând, să aibă o creştere economică la fel cum o lăsăm noi, de 2,5% pentru anul 2011. Să aibă cel puţin atâta în 2012", a declarat Boc.
 
Fostul prim-ministru a recomandat şi ca deficitul bugetar să fie de 1,9 la sută, iar datoria publică să fie printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, "exact cum este astăzi în România".
 
A patra recomandare se referă la păstrarea ratei inflaţiei la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.
 
"Cinci: să aibă cursul euro-leu echilibrat, aşa cum l-am lăsat când am plecat de la guvernare, nu aşa cum este astăzi, când leul parcă este fugărit de euro, din cauza noii guvernări care se anunţă la orizont", a mai spus Boc.
 
În al şaselea rând, fostul premier a recomandat ca Ministerul Finanţelor să aibă buffer cinci miliarde de euro, aşa cum este în momentul de faţă. "Să lase zece reforme structurale, aşa cum am făcut noi, şi care au restabilit mecanismele de referinţă ale ţării", a explicat Emil Boc.
 
A şaptea recomandare se referă la dezvoltarea mediului de afaceri astfel încât România să aibă în continuare, la sfârşitul mandatului acestui guvern, cel mai mare procentaj din PIB alocat investiţiilor din Uniunea Europeană.
 
"Subliniez: cât timp am fost la guvernare, România a avut cel mai mare procent din produsul intern brut alocat investiţiilor. De aceea a fost posibil, în anii aceştia când au fost şi restructurări bugetare, dar am avut şi 125 kilometri de autostradă terminaţi şi cel mai mare procent din PIB din Uniunea Europeană alocat investiţiilor", a detaliat Boc.
 
În al optulea rând, el a sfătuit Guvernul Ponta să reîntregească salariile bugetarilor, spunând că Executivul pe care l-a condus a creat toate condiţiile economice, politice şi sociale ca aceste reîntregiri să se facă.
 
"Al nouălea lucru: să atragă cei şase miliarde de euro din fondurile europene, exact aşa cum au fost programaţi în buget şi cum erau prevăzuţi anul acesta să se facă", a declarat Boc.
 
Al zecelea sfat al fostului premier se referă la păstrarea credibilităţii internaţionale a României din punct de vedere economic, "aşa cum o are astăzi".
 
Declaraţiile au fost făcute pe holurile Parlamentului în timpul desfăşurării votului de învestire a Guvernului Ponta.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22