Emil Boc, chemat de Traian Băsescu la Cotroceni

Fara Autor | 13.07.2011

Pe aceeași temă

Premierul Emil Boc se află la Palatul Cotroceni pentru o discuție cu șeful statului. La intilnire participa si citiva dintre ministrii cabinetului. Înainte de a se întâlni cu Traian Băsescu, premierul a condus ședința de guvern dedicată absorbției fondurilor europene. Pe agenda discuției a fost și situația ministrului Laszlo Borbely aflat într-o anchetă DNA sub acuzația de trafic de influență, scrie Evenimentul zilei.





Pe fondul anchetei DNA în care este implicat ministrul Mediului, Lazslo Borbely, Guvernul Boc s-a întrunit azi în şedinţă  pe tema evaluării gradului de absorbţie a fondurilor europene. Săptămâna trecută, cea mai mare parte a miniştrilor au tras chiulul de o altă şedinţă dedicată acestei teme, trimiţându-şi secretarii de stat. Iritat, premierul Boc le-a dat totuşi un răgaz de o săptămână pentru a elabora un raport privind gradul de absorbţie a acestor bani.





La acea dată, prim-ministrul i-a mustrat pe puţinii miniştri prezenţi la discuţie şi s-a arătat mâhnit de faptul că mulţi dintre aceştia nu au venit şi şi-au trimis secretarii de stat. Cel mai probabil, miniştrii au preferat să tragă chiulul, îngrijoraţi de posibilele consrecinţe ale unei discuţii pe care Boc o avusese cu preşedintele Traian Băsescu tocmai în preambulul şedinţei.




El le-a explicat celor prezenţi că nu şi-au respectat angajamentele privind creşterea volumului de fonduri europene atrase, asumate inclusiv în şedinţa de guvern la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22