Emil Boc: CONTRACTUL cu Bechtel este CEL MAI SCANDALOS din istoria României

Fara Autor | 29.05.2013

Pe aceeași temă

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, fost premier, spune că problema cea mai mare cu compania Bechtel o reprezintă semnarea contractului pentru construcţia autostrăzii Transilvania în 2004, de către Guvernul PSD.

 

 

El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că respectivul contract este ''cel mai scandalos din istoria României''.

'Vă că toată lumea vorbeşte de situaţia legată de Bechtel, dar nimeni nu merge la păcatul originar, care este încheierea contractului din 2004, de către Guvernul PSD de atunci, care este cel mai scandalos şi fraudulos contract din istoria României care s-a încheiat vreodată. Este inadmisibil să se ia în analiză 5 km din cei 415 kilometri, să faci un calcul pe hârtie, mâzgălit, să multiplici cu 415 şi să spui că aceasta este valoarea contractului. A doua greşeală e că acel contract a fost făcut în totalitate în defavoarea statului român. Toate garanţiile posibile, de penalităţi, au fost în favoarea Bechtel şi nicio garanţie şi siguranţă pentru statul român, de parcă cineva de la Bechtel l-a făcut şi doar cineva de la noi l-a semnat. Este un contract beton făcut pentru Bechtel', a subliniat Emil Boc.
 

El a mai spus că în timpul guvernului său a evitat plata de penalităţi.

'Am evitat plata de penalităţi pentru statul român, altfel trebuia să plătim un milion de euro pe săptămână, conform contractului. Şova este un mare povestitor, dar nu a făcut nimic. A vrut să îşi arate muşchii, a vrut să rezilieze şi partea de la Suplacu de Barcău şi, văzând asta, Bechtel le-a arătat contractul, ştiţi ce a semnat PSD în 2004, iar atunci Şova şi-a retractat declaraţia. Noi am fost tot timpul la mâna Bechtel cu contractul. Au fost prevederi atât de dure şi de neatacabile din partea statului român, încât singura cale era ori plăteşti despăgubiri la Bechtel, ori negociezi cu ei', a menţionat Emil Boc.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22