Emil Boc o ameninta cu remanierea pe Ecaterina Andronescu daca nu retrage ordinul

Fara Autor | 18.09.2009

Pe aceeași temă

Premierul Emil Boc i-a cerut vineri ministrului Educatiei Ecaterina Andronescu sa revoce ordinul privind schimbarea directorilor de scoli, amenintand-o ca, in caz contrar, o va demite.

"Decizia mea e foarte clara: daca pune in aplicare ordinul, pleaca! Pentru ca asta inseamna sa incalci expres si programul de guvernare si Legea educatiei nationale, nu voi accepta si nu tolerez sub nicio forma incalcarea Legii educatiei nationale. Ceea ce cer mininstrului Educatiei este ca imediat dupa ce legea va intra in vigoare sa pregateasca cadrul legal si metodologic pentru ca noile consilii de administratie ale scolilor sa fie alcatuite si acelea sa aleaga directorii pe posturile vacante sau care se elibereaza. Nicio alta solutie nu va fi acceptata!", a declarat vineri, premierul, potrivit NewsIn.

Boc a mai spus ca rolul inspectorilor scolari si al Ministerului Educatiei va scadea "dramatic" in ceea ce priveste numirea directorilor de scoli, astfel incat decizia sa ramana la nivel local si sa apartina autoritatilor locale, parintilor si reprezentantilor scolilor. "Acolo este decizia pentru directori, si nu in pixul ministrului", a mai declarat premierul.

Andronescu spune, insa, ca la mijloc este doar o neintelegere si ca nu a avut ocazia sa-i explice pana acum premierului despre ce e vorba in acel ordin.

"Este vorba despre o neintelegere. Nu am apucat sa vorbesc cu premierul Boc pentru ca dansul a fost plecat. M-a cautat la telefon, n-am avut telefonul la mine ca eram intr-o intalnire, dupa l-am sunat eu, el nu a mai putut sa vorbeasca...Intai o sa am o discutie ca sa-i explic continutul ordinului", a declarat Andronescu, pentru Antena3.

Ea a explicat ca, pana la intrarea in vigoare a noii legi pe care Guvernul si-a asumat raspunderea functioneaza inca legile vechi, asa ca ceea ce a facut ea este perfect normal.

"Pana intra legea cea noua, legile vechi sunt in vigoare. Legislatia stabileste ca, dupa concurs, numirea directorilor se face de ministru. Inspectorii generali pot numi, cu delegatie, directorii pana la inceperea concursului. Foarte multe asemenea numiri au fost facute in judetele tarii. Asemenea numiri cu delegatie fara concurs eu le-am apreciat ca fiind mai mult numiri pe criterii politice. Si am decis ca ministerul sa controleze sa vada daca exista criterii profesionale sau sunt numiri pe criterii politice. Am vrut sa stopam avalansa de numiri prin delegatie", a declarat  Andronescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22