Emilia Chiscop, colaboratoare "22", câştigătoare a Premiului european pentru jurnalism în domeniul sănătăţii

Fara Autor | 30.10.2009

Pe aceeași temă

În cadrul unei ceremonii care a avut loc aseară la Bruxelles, comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, a anunţat cei trei câştigători ai primului premiu UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii. Jurnalista franceză Estelle Saget, autoare a articolului „Schizofrenia explicată pentru familii şi prieteni” pentru „L Express” a obţinut premiul întâi. Jurnalista lituaniană, Audré Srèbaliené, autor al unui articol privind donarea de măduvă osoasă pentru „Ekstra” a obţinut locul al doilea.

Jurnalista română, Emilia Chiscop, care scrie în „Ziarul de Iaşi”, locul al treilea pentru articolul său despre un tânăr medic care se luptă cu schizofrenia. Obiectivul acestui premiu, lansat în februarie anul acesta, este de a răsplăti jurnalismul de înaltă calitate care îi ajută pe cetăţeni să înţeleagă mai bine aspectele legate de sănătate, mai ales cele referitoare la campania „Europa pentru pacienţi”.

Peste 300 de jurnalişti din toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene au trimis un total de 468 de articole. Jurii naţionale au selectat un finalist din fiecare stat membru. Cele 27 articole participante la faza finală se referă la o gamă largă de subiecte, de exemplu siguranţa pacientului, donarea şi transplantul de organe, asistenţa medicală transfrontalieră, sănătatea mintală, bolile rare şi cancerul.

Androulla Vassiliou, comisarul UE pentru sănătate, a declarat: „Calitatea articolelor câştigătoare mi-a depăşit aşteptările. Pentru mine, a fost o încântare să citesc articole atât de interesante şi informative privind subiectul vital al sănătăţii. Articolele câştigătoare dau de gândit şi destigmatizează aspecte de sănătate cum sunt bolile mintale şi donarea de organe şi le conferă o faţă umană.”

Context

La sfârşitul lunii septembrie, un juriu UE, prezidat de directorul general pentru sănătate şi consumatori din Comisia Europeană, dl Robert Madelin, s-a întrunit la Bruxelles şi a ajuns la un consens cu privire la câştigătorii locurilor întâi, doi şi trei. Motivul alegerii este că toate cele trei articole se referă la aspecte importante pentru individ şi pentru societate, sunt de o calitate remarcabilă şi atrag interesul cititorului. Toate cele trei articole se referă la subiecte asociate cu teama sau cu stigmatizarea, dar, în acelaşi timp, oferă soluţii şi îi oferă cititorului posibilitatea de a acţiona.

Cei 27 de finalişti naţionali au fost invitaţi la Bruxelles pentru un seminar adresat mass-media privind iniţiativele „Europa pentru pacienţi” şi pentru ceremonia de premiere la Théâtre du Vaudeville, din Bruxelles, prezidată de comisarul Vassiliou.

Premiul UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii şi campania „Europa pentru pacienţi” sunt finanţate în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii 2008-2013.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22