Emmanuel Macron face o vizită în România pe 24 august; dezvoltarea relațiilor bilaterale

E.b. | 07.08.2017

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua pe 24 august o vizită în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis, a anunțat luni Administrația Prezidențială.

Pe aceeași temă

 


Vizita în România a Președintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron 

 

07 august 2017

La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România, transmite Administraţia Prezidenţială.

Discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Președinți vor susține o conferință de presă comună.

 

Această vizită a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de Preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie a.c., ocazie cu care Președintele Emmanuel Macron a acceptat propunerea Președintelui Klaus Iohannis de a continua dialogul la București.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22