EPPO: Fraudă de 3 milioane de euro într-un dosar cu legături în Spania, Portugalia și Cipru

Redactia | 28.04.2022

Parchetul European Anticorupție anchetează o presupusă fraudă comisă în România, cu o valoare de peste 3 milioane de euro, într-o speță cu legături în Cipru, Portugalia și Spania.

Pe aceeași temă

Joi au avut loc percheziții în zece locații din București, Ilfov și Giurgiu.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurii de sprijin a procurorilor europeni delegați în cadrul DNA, al polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al ofițerilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, a transmis, joi, EPPO printr-un comunicat. 

Procurorul european delegat în România a beneficiat de sprijinul procurorilor europeni delegați din Spania, Portugalia și Cipru, care au efectuat măsuri de investigație în jurisdicțiile lor, în cadrul mecanismului de cooperare prevăzut de Regulamentul EPPO, se mai arată în comunicat.

Comunicatul EPPO

Zece locații din regiunile București, Ilfov și Giurgiu din România au fost percheziționate astăzi, 28 aprilie 2022, la cererea Parchetului European (EPPO). Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unei anchete în curs de desfășurare privind o presupusă fraudă privind fonduri europene de peste 3 milioane de euro, cu legături în Cipru, Portugalia și Spania.

Se suspectează, în acest caz, că beneficiarul unui proiect finanțat din fonduri europene a obținut în mod ilegal fonduri în valoare de 3 073 646,35 EUR (14 440 459,60 RON, fonduri nerambursabile) în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2020, în urma utilizării de documente și declarații false și inexacte.

După obținerea pe nedrept a fondurilor, beneficiarul este suspectat că le-a transferat pentru a ascunde originea ilicită a acestora și pentru a ascunde frauda. Schema de fraudă a avut o dimensiune transfrontalieră, deoarece beneficiarul a utilizat, prin intermediari, societăți cu sediul în Spania, Portugalia și Cipru.

În urma finalizării perchezițiilor, șase persoane vor fi conduse la Biroul EPPO București pentru a fi informate cu privire la acuzații și pentru a efectua audieri. EPPO se află în prezent în proces de identificare a banilor, bunurilor și activelor care urmează să fie înghețate la valoarea prejudiciilor.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurii de sprijin a procurorilor europeni delegați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), al polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al ofițerilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Procurorul european delegat în România a beneficiat de sprijinul procurorilor europeni delegați din Spania, Portugalia și Cipru, care au efectuat măsuri de investigație în jurisdicțiile lor, în cadrul mecanismului de cooperare prevăzut de Regulamentul EPPO.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22