Pe aceeași temă
Secretarul Camerei Deputaților Eugen Nicolicea și membru în Comisia Juridică a afirmat marți că în Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, referitor la Parlament, constată o îmbunătățire față de raportul de anul trecut, informeaza Agerpres.
"Eu constat o îmbunătățire față de raportul de anul trecut, îmbunătățire la o distanță de la cer la pământ. Data trecută Parlamentului îi erau imputate 24 de puncte, la care am răspuns la fiecare în parte, unele dintre ele au fost rezolvate, unele explicate pentru că nu necesitau decât explicații, iar unele au fost rezolvate și explicate. Evident că au mai rămas câteva chestiuni nerezolvate dintre care unele nu se pot rezolva niciodată din cauza Constituției sau a unor decizii ale CCR, dar care au constituit motive de critică, deși noi nu puteam să facem nimic", a declarat Nicolicea la Palatul Parlamentului.
În privința recomandărilor din Raportul MCV de anul acesta prin care se cere ca în noua Constituție să fie adăugate încă două articole în care să se prevadă respectarea Legii fundamentale, el a susținut că este nevoie de explicații, considerând că nu mai este nevoie de nicio modificare.
"În ceea ce ați discutat dvs și anume faptul că trebuie să băgăm în Constituție încă două articole care spun să respectăm Constituția, deși mai avem, despre asta vă spuneam că nu mai e nevoie de nicio modificare, doar de explicații. Per total de la 24 de puncte de critică a Parlamentului numărul este mult mai mic. Mai mult de șase ați găsit? Dintre acestea, la unele ținem cont de ele și avem modificări legislative, unele necesită doar explicații — nu trebuie să ne supărăm", a explicat Nicolicea.
Deputatul a precizat că sunt puncte în Raportul MCV care ar trebui explicate.
"Ar fi normal dacă am fi consultați înainte măcar într-un punct de vedere la un draft, lucru care nu se întâmplă. Nu spun că așa ar fi mai bine, dar spun că așa aș fi mai mulțumit. Sunt convins că anumite chestiuni din Raport nu ar mai exista", a spus deputatul.
Întrebat cum explică faptul că în Raportul MCV ANI și DNA sunt lăudate, iar Parlamentul criticat, Nicolicea a afirmat că laudele primite de justiție și de către ANI nu au fost făcute în contrapondere cu Parlamentul.