Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene a SEMNAT zece proiecte pentru dezvoltarea ENERGIEI REGENERABILE din România

P.c. | 23.05.2014

Pe aceeași temă

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a semnat, joi, la Timişoara, zece proiecte pentru dezvoltarea energiei regenerabile din România, cu o valoare totală de aproximativ 103 milioane de lei, conform ziarului Romania Libera.

 

„Proiectele semnate astăzi la Timişoara sunt de investiţii şi de cercetare-dezvoltare care vor susţine în mod real economia, vor menţine locuri de muncă şi vor crea altele noi. Aceste proiecte vizează fabricarea de maşini şi utilaje specifice din domeniul economiei verzi, un sector de înaltă tehnologie şi cu valoare adăugată mare. Obţinerea independenţei energetice de către România este un deziderat puternic spre care ne îndreptăm. Vom stimula ideile româneşti, proiectele iniţiate de ai noştri, iar eu vă voi susţine în următorul cadru financiar pentru a putea obţine banii europeni necesari pentru iniţiativa dumneavoastră. Aveţi toata susţinerea mea”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

 

Acesta a arătat că România a reuşit în ultimul an să crească semnificativ rata de absorbție a fondurilor europene, dovada cea mai clară fiind faptul ca din mai 2012 şi până în prezent, ţara noastră a solicitat peste 5 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, România a şi încasat o sumă de peste 5 miliarde de euro, în timp ce în anii anteriori, s-a primit doar suma de 1,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate de Comisie.

 

„Suma de 5 miliarde reprezintă un sprijin semnificativ pentru economia ţării noastre, pentru crearea de noi locuri de muncă si menţinerea celor existente. De asemenea, în cadrul POSCCE am semnat peste 620 de contracte cu o valoare totală de peste 1,6 miliarde de lei, din care valoare nerambursabilă, peste 1,4 miliarde de lei”, a subliniat Eugen Teodorovici. Cele zece proiecte fac parte din Polul de Competitivitate MEDGREEN și şi se vor realiza printr-o serie de parteneriate între mediul privat şi universităţi din ţară.

 

Polul de competitivitate MEDGREEN este compus din 53 de membri asociaţi, dintre care 37 de întreprinderi, 10 universităţi/ organizaţii de cercetare precum şi 6 catalizatori. Întreprinderile asociate provin în principal din domeniul energiei (producţie, inclusiv utilaje; consultanţă în domeniul eficienţei energetice, cum ar fi Solarom, Macorom, Audit Energetic, Ecohornet, ELM Energomontaj, Oil Terminal etc.) şi al materialelor de construcţii (Lafarge România). Beneficiarii proiectelor finanţate în cadrul polului sunt societăţile: Lafarge Ciment, Ecohornet (3 proiecte), Data Incorporated, Elkim Special, Grupul de Măsurători şi Diagnoză – Galaţi, ADR Sud Est Brăila, Consilium, respectiv Expert Consulting.





 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22