EUobserver, despre Mircea Diaconu: Ar putea obtine un scaun de europarlamentar sprijinit de un imperiu media acuzat de santaj

Fara Autor | 20.05.2014

Pe aceeași temă

Un politician roman care candideaza ca independent in alegerile pentru Parlamentul European ar putea obtine un scaun de europarlamentar, ajutat de un puternic grup media acuzat de santaj, scrie EUobserver, intr-un portret pe care i-l face fostului liberal.

Actor remarcat din perioada comunista si director de teatru, Mircea Diaconu a fost politician al Partidului National Liberal, ajungand chiar sa fie numit ministru al Culturii pentru cateva luni, in 2012, noteaza EUobserver.

Cu toate acestea, agentia romana care supravegheaza declaratiile de avere, ANI, a declarat ca Diaconu a fost incompatibil in perioada in care a detinut simultan cele doua functii.

El a pierdut un proces in 2012, un tribunal interzicandu-i sa mai candideze timp de trei ani pentru functii publice. Diaconu a fost anchetat si pentru conflict de interese, pentru ca si-a ajutat sotia sa obtina un post in teatrul condus de el.

Desi initial avea de gand sa candideze la Parlamentul European din partea PNL, partidul l-a indepartat de pe lista sa si Diaconu a decis sa candideze ca independent.

El a avut la dispozitie doar 5 zile sa adune 100.000 de semnaturi pentru a-si asigura candidatura. La momentul in care a inceput sa adune semnaturile, actorul s-a infatisat in fata electoratului drept un razboinic singuratic impotriva raului. "E ca intr-un film american, un singur om luptand cu un enorm, puternic, cinic si nedrept sistem", a spus Diaconu.

In cele din urma, Diaconu si-a adunat semnaturile necesare si va candida ca independent, fiind creditat cu 1-5% din voturi. Pentru a-si obtine mandatul, are nevoie de un procent de 5%. Insa, pentru a ajunge aici, cineva l-a ajutat, adauga publicatia citata.

Diaconu a fost promovat mediatic de Intact Media Group, unul dintre cele mai mari imperii media din Romania, finantat si controlat de Dan Voiculescu, "un politician si un patron media care duce un razboi personal impotriva procurorilor anticoruptie si a ANI".

Potrivit lui Ionut Codreanu, seful agentiei de monitorizare a presei, Active Watch, Diaconu a fost singurul candidat independent care s-a bucurat de sustinerea mediatica a postului Antena 3, apartinand grupului Intact, pentru a aduna semnaturi.

Codreanu a adaugat ca, doar cu o saptamana inainte de sfarsitul campaniei pentru colectarea semnaturilor, Antena 3 a avut o campanie media intensa in care toti prezentatorii si realizatorii sai TV au facut tot ce au putut in fiecare seara pentru a-i determina pe oameni sa il sprijine pe Diaconu.

Ei au explicat publicului ca era o campanie impotriva abuzurilor regimului presedintelui Traian Basescu, un inamic de multa vreme al finantatorului grupului.

Trustul Intact este suspectat si de o operatiune de santajare asupra celei mai mari firme de cablu din Romania.

"Dan Voiculescu este eminenta cenusie a unui partid minuscul, Partidul Conservator, care se strecoara in toate coalitiile de guvernare din Romania, datorita influentei si puterii imperiului sau mediatic", continua EUobserver.

Voiculescu a fost acuzat de jurnalisti, anchetatori straini si cercetatori de faptul ca s-ar fi ocupat de fondurile fostei politii secrete a regimului comunist, Securitatea, si a fost deja declarat informator al Securitatii de Curtea Suprema a Romaniei pentru ca a facut politie politica, sub numele de cod "Felix".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22