Pe aceeași temă
Un partid trebuie să plătească zeci de mii de euro către o televiziune dacă vrea ca un candidat să fie prezent într-o emisiune electorală, scrie Europa Liberă.
Partidele au dreptul în campanie să cumpere spațiu de emisie de la televiziuni pentru a-și promova oferta electorală. Conform unei decizii a Consiliului Național al Audiovizualului tarifele pe emisiune și pe unitatea de timp vor fi aceleași pentru toți competitorii. În campania pentru parlamentare, sumele cerute de televiziuni au ajuns la peste 100.000 de euro pentru o oră de emisiune electorală la care participă un candidat.
Europa Liberă a încercat să afle care sunt sumele exacte cerute de televiziunile private partidelor, în ce condiții se plătesc aceste sume și pentru ce. Spre exemplu, campania de la locale a fost de trei ori mai scumpă decât cea din 2016, în condițiile în care a fost un an dificil economic, iar pandemia de coronavirus a făcut imposibile marile evenimente politice. Trebuie precizat că televiziunea publică, TVR, nu percepe un tarif pentru promovarea electorală.
Fiecare televiziune a venit cu propria ofertă către partide, existând diferențe în funcție de tronsonul orar pe care candidații urmează să fie promovați. Există tarife diferite în funcție de oră, dar și în funcție de tipul de serviciu oferit: spot electoral de 30 de secunde, participarea singur la o emisiune sau difuzarea în direct a unor conferințe de presă sau acțiuni de partid.
Tarifele per minut, fără TVA, cerute de televiziuni
Europa Liberă vă prezintă oferta televiziunilor pentru partide în campania electorală. Prețurile nu includ taxa pe valoarea adăugată de 19% și sunt exprimate în euro. Un post de televiziune are o ofertă unică pentru toate partidele care vor să se promoveze, conform decizie 603 a Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. Sursa informațiilor: partidele politice parlamentare.
Antena 3
Spot 30 de secunde
2.000 de euro – interval 06.00 – 19.00
3.000 de euro – interval 19.00 – 24.00
Spot 60 de secunde
4.000 de euro – interval 06.00 – 19.00
6.000 de euro – interval 19.00 – 24.00
1.800 de euro / minut - emisiune de promovare electorală
3.000 de euro / minut - difuzarea în direct ori înregistrată a mitingurilor sau întâlnirilor electorale, a conferințelor de presă ori a altor activități de campanie ale competitorilor electorali:
RTV
Spot 30 de secunde
2.000 de euro – interval 06.00 – 18.00
2.600 de euro – interval18.00 – 24.00
1.800 euro / minut - luni – vineri - emisiuni de promovare electorală
3.000 euro / minut - transmiterea în direct a unor activități de campanie
Digi 24
Spot 30 de secunde
4.000 euro - luni – vineri, interval 11.00 – 15.00
4.800 euro - luni – vineri, interval 15.00 – 19.00
6.000 de euro - luni – vineri 19.00 – 23.00 / Sâmbătă 19.00 – 21.00 / Duminică 19.00 – 23.00 –
Prezența în emisiune de promovare electorală: 15 minute/ candidat
20.000 de euro - luni – vineri, interval 11.00 – 15.00
24.000 de euro - luni – vineri, interval 15.00 – 19.00
30.000 de euro - luni – vineri, interval 19.00 – 23.00
15.000 de euro / 10 minute - difuzarea în direct ori înregistrată a mitingurilor electorale, a conferințelor de presă ori a altor activități de campanie ale competitorilor electorali, fără intervenția editorială sau tehnică a Digi 24
B1 TV
Spot 30 secunde
2.000 de euro – interval 18.00 – 24.00
1.200 de euro – interval 08.00 – 18.00
1.000 euro / minut, durată minimă 10 minute - Emisiune de promovare electorală
1.000 euro / minut, în București, durata minimă facturabilă 5 minute - transmisiuni în direct sau înregistrare mitinguri electorale, conferințe de presă, activități de campanie (luni – vineri)
Realitatea Plus TV
Spot 30 secunde
1.500 de euro – interval 08.00 – 18.00
2.000 de euro – interval 18.00 – 24.00
Emisiune de promovare electorală:
2.000 de euro – interval 07.00 – 18.00 – segment de 10 minute
4.000 de euro – interval 18.00 – 24.00 – segment de 10 minute
Transmisiuni în direct / conferințe, înregistrare emisiune electorală
1.000 de euro – interval 07.00 – 18.00
1.500 de euro – interval 18.00 – 24.00
articolul integral în Europa Liberă