Europarlamentarul Cristian Preda s-a înscris în PLUS, partidul lui Dacian Cioloș

Laurentiu Gheorghe | 29.01.2019

Europarlamentarul Cristian Preda a anunțat marți, pe Facebook, că s-a înscris în PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, menționând că nu va candida la alegerile europene din luna mai.

Pe aceeași temă

Cristian Preda precizează că, prin afilierea sa, partidul capătă statut parlamentar iar formațiunea va avea delegați în toate secțiile de vot.

”La invitația lui Dacian Cioloș, am aderat la PLUS. Așa cum am anunțat în urmă cu patru luni, nu candidez la europene.

Voi sprijini candidații PLUS la alegerile din 26 mai și îi invit pe toți cei care au încredere în mine să facă același lucru.

Prin afilierea mea, PLUS capătă statut de partid parlamentar și va avea, în consecință, delegați în toate secțiile de vot, putând astfel securiza opțiunile exprimate în favoarea listei sale. După alegerile pentru PE, folosind experiența europeană acumulată, voi acționa în cadrul PLUS pentru ca instituțiile rezultate din viitoarele alegeri – președinția, autoritățile locale, noua majoritate parlamentară – să lucreze în interesul general, nu în interes propriu”, a scris Preda pe Facebook.

Cristian Preda a fost ales europarlamentar în 2014 pe lista PMP, dar a fost exclus din partid pe fondul conflictului cu Elena Udrea, la acea vreme președintele partidului. El a fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu și este profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22