EUROSCEPTICII nu reusesc sa formeze GRUPURI in PARLAMENTUL EUROPEAN

P.c. | 12.06.2014

Pe aceeași temă

Marine Le Pen, Preşedintele Frontului Naţional, şi britanicul Nigel Farage, liderul UKIP, întâmpină probleme în formarea unor grupuri în Parlamentul European desi au câştigat alegerile europene la nivel naţional. Cei doi lideri nu au ajuns la un acord pentru formarea unui grup comun în Parlamentul European, care să includă peste 100 de eurodeputaţi si nu reusesc sa strânga 25 de membri provenind din şapte state, minimul necesar pentru formarea unui grup, relatează AFP, citata de Mediafax.

 

Preşedintele Frontului Naţional francez (FN), Marine Le Pen, are asigurată susţinerea a cel puţin 38 de eurodeputaţi, dintre care 24 provin din FN, însă mai are nevoie de doi reprezentanţi din alte două ţări pentru a îndeplini procedura necesară pentru formarea grupului.Jean Marine Le Pen este sigură de susţinerea Partidului Libertăţii (PVV), condus de olandezul Geert Wilders, a Partidului austriac al Libertăţii (FPÖ), a Ligii Nordului din Italia şi a formaţiunii flamande belgiene Vlaams Belang.

 

Potrivit unor surse din cadrul Parlamentului European, negocierile în vederea formării unui grup în jurul celor cinci partide au ajuns în etapa finală, dar participanţii la discuţii dau dovadă de prudenţă. Ludovic de Danne, consilierul lui Marine Le Pen pentru afaceri europene, a atras atenţia în legătură cu "zvonurile şi speculaţiile" privind formarea grupului. "Grupul va fi anunţat în timp util", a afirmat el într-un mesaj pe Twitter.

 

În acest context, partidul condus de Marine Le Pen ar negocia şi cu formaţiunea eurosceptică poloneză Congresul Noii Drepte (KNP), care a obţinut patru mandate în Parlamentul European. Formaţiunea, condusă de Janusz Korwin-Mikke, în vârstă de 72 de ani, monarhist şi ultraliberal, şi-a anunţat dorinţa de a intra în PE "pentru a distruge UE din interior". Partidul eurosceptic polonez susţine poziţia critică exprimată de Marine Le Pen la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin. În ceea ce priveşte criza din Ucraina, formaţiunea poloneză a apreciat drept "normală" anexarea Crimeei de către Rusia.

 

O altă variantă posibilă pentru Frontul Naţional în vederea formării grupului ar fi atragerea a cel puţin unuia dintre cei doi eurodeputaţi ai formaţiunii lituaniene Ordine şi Justiţie (TT), dar negocierile sunt în impas. În plus, liderul TT, consilier al fostului preşedinte lituanian Roland Paskas, a afirmat, că informaţia potrivit căreia formaţiunea şi-ar schimba, sau ar fi pe punctul să schimbe grupul în Parlamentul European este falsă. Partidul lituanian a fost prezentat drept unul dintre aliaţii liderului UKIP, Nigel Farage.

 

CITITI SINOUA partide de EXTREMA-DREPTA vor avea reprezentanţi în Parlamentul European

 

Pe de altă parte, eforturile Frontului Naţional în vederea câştigării aliaţilor au fost afectate de recentele declaraţii controversate făcute de Jean-Marine Le Pen, preşedintele de onoare al partidului. Acesta a afirmat, într-o discuţie referitoare la vedetele din Franţa ostile formaţiunii, printre care Patrick Bruel şi Yannick Noah, că ar trebui "puşi la cuptor". În replică, Marine Le Pen a afirmat că declaraţia tatălui său este "o greşeală politică".

 

De altfel, Frontul Naţional a pierdut deja posibili aliaţi în cadrul Parlamentului European din cauza imaginii de partid antisemit. Partidul Popular din Danemarca şi formaţiunea populistă. Adevăraţii finlandezi au respins o alianţă cu Frontul Naţional şi s-au alăturat grupului eurosceptic al conservatorilor britanici (ECR).

 

Aliaţi tradiţionali ai Frontului Naţional, democraţii suedezi s-au delimitat, la rândul lor, de partidul extremist francez. "Nu ne vom alătura acestui grup", a asigurat Martin Kinnunen, purtătorul de cuvânt al democraţilor suedezi, care s-au alăturat grupului lui Nigel Farage.

 

Cu toate acestea, susţinerea formaţiunii din Suedia nu îi asigură nici liderului UKIP formarea grupului în PE. Nigel Farage poate conta în acest moment pe un număr de 47 de eurodeputaţi, dintre care 24 din UKIP, dar aceştia nu provin din şapte state diferite, potrivit procedurii.

Pe de altă parte, liderul UKIP a pierdut în favoarea Frontului Naţional susţinerea italienilor din Liga Nordului, în timp ce numeroşi dintre aliaţii săi tradiţionali au preferat să se alăture grupului ECR.

 

Formarea unui grup le-ar permite euroscepticilor să adopte poziţii în legătură cu cele mai importante teme dezbătute în plenul Parlamentului European şi să pretindă preşedinţia uneia dintre cele 22 de comisii ale Legislativului european. În plus, înfiinţarea unui grup oferă şi siguranţa acordării subvenţiilor cuprinse între 20 şi 30 de milioane de euro pentru cei cinci ani de mandat în Parlamentul European.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22