Eurostat: 26.000 de români au cerut cetăţenie în alt stat UE

F.m. | 30.11.2013

Pe aceeași temă

Deşi suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi, mulţi dintre conaţionalii noştri doresc să obţină o altă cetăţenie europeană.

Paradoxal sau nu românii sunt europenii care au solicitat şi au primit cele mai multe cetăţenii ale unui alt stat din blocul comunitar, conform unui document al Biroului European de Statistică - Eurostat. Este vorba despre 26.000 de concetăţeni.

Mai mult, numărul românilor care au primit cetăţenia unui stat UE a crescut cu 72% în 2011, faţă de 2010.

Majoritatea conaţionalilor noştri care au depus o astfel de cerere (60%) şi-au dorit să devină cetăţeni maghiari.

 

Italia a reprezentat a doua opţiune (31,5%), urmată de Germania (9,3%) şi Franţa (4,6%).
Deşi sunt cu mult mai numeroşi decât noi, doar 11.000 de polonezi au cerut cetăţenie în alt stat mebru, iar pe următorul loc se situează portughezii (6.900).

Astfel, 76% din totalul cetăţeniilor acordate de Budapesta au fost pentru cetăţeni români. Italia a acordat 7% din totalul cetăţeniilor românilor, devansaţi de marocani şi albanezi. 6,6% din cetăţeniile acordate de Slovacia au revenit românilor, care ocupă poziţia a patra după ucraineni, sârbi şi cehi. De asemenea, românii sunt pe locul 5 în rândul celor care au primit cetăţenia cehă, după ucraineni, slovaci, polonezi şi vietnamezi.

Statele UE au acordat cetăţenia unui număr de 783.100 de persoane, în 2011, cu 4% mai puţin faţă de 2010. Scăderea vine ca urmare a numărului mai mic de cetăţenii acordate de statele mari: Franţa (-20%), Italia (-15%), Marea Britanie (-9%) şi Spania (-7%). Doar în Germania a crescut numărul cetăţeniilor acordate, cu 5%. Aproape trei sferturi din cetăţeniile acordate de ţările UE provin din aceste cinci ţări.

În ceea ce priveşte cetăţeniile acordate de România, autorii raportului precizează că nu există date.

Sursa: romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22