Eurostat. INCREDEREA în economia României, cea mai puternică SCADERE din UE

Fara Autor | 31.10.2013

Pe aceeași temă

Încrederea mediului de afaceri şi a populaţiei în economia României a înregistrat în octombrie cea mai mare scădere din UE, arată datele Eurostat, citate de Mediafax.

Indicele încrederii în economie a scăzut cu 2,6 puncte, de la cota de 97,4 în septembrie la 94,8 în octombrie.

Pe locul al doilea la nivel european în funcţie de declinul încrederii în octombrie se situează Lituania - cu un declin de 2,4 puncte, urmată de Bulgaria şi Spania - ambele cu câte 2,2 puncte.

Încrederea din sectorul serviciilor, încrederea consumatorilor şi cea din industrie s-au înrăutăţit în octombrie în România, în timp ce construcţiile şi comerţul cu amănuntul au înregistrat o evoluţie pozitivă faţă de luna precedentă.

Reculul vine după ce în septembrie a fost înregistrată cea mai puternică creştere din ultimele şapte luni, datorită îmbunătăţirii sentimentului în servicii, industrie şi în zona consumatorilor, sectoare care au tras în jos indicatorul general în această lună.

În zona euro, încrederea a urcat cu 0,9 puncte, iar în UE cu 1,1 puncte. Trendul pozitiv înregistrat din mai se menţine, dar ritmul îmbunătăţirii încrederii s-a moderat faţă de lunile precedente, se arată într-un comunicat al Eurostat.

Dintre cele 28 de state membre, zece au înregistrat scăderi ale încrederii, iar 16 creşteri, în timp ce în Letonia indicatorul a rămas neschimbat. Irlanda nu a raportat date.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22