Evgheni Şevciuk, Liderul Transnistriei, doreşte aplicarea legislaţiei ruse în regiune

F.m. | 05.12.2013

Pe aceeași temă

Liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a propus, miercuri, Sovietului Suprem (Parlamentului) de la Tiraspol să modifice Constituţia Transnistriei prin introducerea unor articole care ar permite aplicarea legislaţei ruse, anunţă agenţia transnistreană Novosti Pridnestrovia.

Şevciuk a declarat că această măsură este necesară pentru a facilita "integrarea poporului transnistrean pe teritoriul Rusiei".

"Aceasta ar permite răspândirea şi aplicarea experienţei legislative ruse, în conformitate cu dorinţa poporului de se a se uni cu Rusia, exprimată prin referendumul din 2006", afirmă Şevciuk într-o scrisoare ataşată la proiectul de lege.

 

Potrivit rezultatelor referendumului organizat la 17 septembrie 2006, în Transnistria, 97 la sută dintre locuitorii regiunii separatiste s-au declarat în favoarea unirii cu Rusia şi numai 2,3 la sută contra.

"Transnistria se confruntă cu problema adaptării la o nouă situaţie economică, după ce Republica Moldova a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană. În această situaţie trebuie să dăm dovadă de voinţă politică", consideră Şevciuk.

El a apreciat că "refuzul (Chişinăului) de a lua în considerare interesele locuitorilor din zona de conflict şi încercările de a impune anumite condiţii, demonstrează o presiune evidentă".

Liderul de la Tiraspol a subliniat că politica externă a Transnistriei este orientată spre consolidarea relaţiilor cu Rusia.

Sursa: romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22