EVZ. DNA și Instanța Supremă sunt VERIFICATE! Președintele CSM reactioneaza: `Secția domnului Muscalu a cerut control la Parchete, noi am solicitat la Instanța Supremă!`

F.m. | 09.01.2014

Pe aceeași temă

După răspunsurile de ieri privind sesizarea Inspecției Judiciare pentru apărarea independenței Justiției "inclusiv a celerității soluționării unor dosare" de către premierul Victor Ponta în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase, noul șef al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Adrian Bordea, a făcut astăzi noi precizări, schimbându-și radical declarațiile. Concluzia spuselor sale este aceea că atât Direcția Națională Anticorupție cât și Instanța Supremă vor fi luate la verificat ca urmare a declarațiilor premierului Victor Ponta. DNA pentru că așa ar fi cerut Secția de procurori și Instanța Supremă pentru că așa a cerut Secția de Judecători, informeaza evz.ro.

 

Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Adrian Bordea, a revenit astăzi asupra declarațiilor sale de ieri. Magistratul a recunoscut că ne era dator cu niște explicații încă de ieri și a lămurit de ce Secția de judecători nu a are o hotărâre pentru solicitarea făcută către Inspecția Judiciară. Adrian Bordea a precizat că Secția a pronunțat o încheiere, care "potrivit practicii încă din 2012" nu este sortită publicității din oficiu, ci numai la cerere în baza Legii 544/2001. Motiv pentru care am și formulat o asemenea solicitare la care așteptăm răspuns.

 

"Nu noi am cerut control la parchete, ci Secția domnului Muscalu"

După ce ieri spunea că Secția de judecători nu a încălcat competența Secției de procurori atunci când a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări la parchete, inclusiv la Direcția Națională Anticorupție, președintele CSM a precizat astăzi că, de fapt, Secția de procurori condusă de magistratul Gheorghe Muscalu a cerut  controlul privind celeritatea soluționării de către parchete a unor dosare. "Nu noi am cerut control la parchete, ci Secția domnului Muscalu", ne-a declarat șeful CSM. Adrian Bordea a explicat că deși în Hotărârea Secției de procurori nr. 1 din 7 ianuarie 2014 nu este scris negru pe alb acest lucru, totuși controlul a fost dispus. "Cum altfel poți proba că a fost încălcată independența procurorilor DNA dacă nu verifici afirmațiile făcute privind tergiversarea unor dosare?", a precizat președintele Consiliului. Acesta a mai arătat că înainte de ședințele celor două Secții ale CSM, a discutat cu procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreședintele Consiliului despre acest lucru. "Inițial Secția de procurori nu a avut cvorumul legal și atunci am discutat cu domnul Muscalu: bine să demarăm noi, Secția de judecători, acest lucru. Ulterior au reușit și ei să întrunească cvorumul și au dat hotărârea pe care ați văzut-o, fără să precizeze în clar despre control! De ce să te ascunzi așa?", a mai adăugat șeful CSM. 

 

 

Instanța Supremă, dosarele la control!

 

"Noi am solicitat control la Instanța Supremă, unde este dosarul Ridzi și încă unul despre care vorbea premierul în acea emisiune din 6 ianuarie 2014 că sunt tergiversate!", ne-a dezvăluit președintele Consiliului și, în același timp, șeful Secției de judecători. "Dar asta nu înseamnă că este rău că am cerut acest control. Trebuie să probezi încălcarea independenței și cum altfel probezi dacă nu verifici și aceste afirmații?", a adăugat președintele CSM.

 

 

Ce apare în Hotărârea Secției de procurori din CSM

 

Secția de procurori a reținut că în cadrul emisiunii "Ora de vârf", difuzată de România TV, premierul a promovat unele mesaje cu caracter denigrator la adresa procurorilor din cadrul DNA și nu numai, în sensul că instrumentarea anumitor dosare are la bază presiuni politice.

"Secția pentru procurori apreciză că elemente din mesajul public al premierului Victor Ponta au urmărit decredibilizarea profesională și instituțională a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și nu numai, acreditarea ideii unei comenzi politice în legătură cu anumite anchete penale aflate în derulare ceea ce a condus fie la trimiterea nejustificată în judecată a anumitor inculpați, fie la tergiversarea soluționării altor dosare penale în ciuda unor probe evidente", se arată în Hotărârea nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Secției de procurori din CSM.

"Raportat la elementele mai sus-menționate, considerând că acestea construiesc un scenariu cu potențial major de afectare atât a independenței sistemului judiciar în ansamblul său, cât și a magistraților care instrumentează anumite cauze penale, creând de asemenea o presiune care are drept scop intimidarea și decredibilizarea instituțiilor din justiție și a corpului magistraților români, inacceptabilă într-un stat de drept, Secția pentru procurori apreciază că se impune sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări, pentru a se stabili dacă, prin afirmațiile premierului Victor Ponta din cadrul emisiunii Ora de vârf, difuzată la postul de televiziune România TV din data de 6.01.2014, s-a adus atingere independenței justiției, independenței și activității procurorilor DNA", se arată în documentul citat.

 

Sursa: evz.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22