EVZ. Preda îl taxează pe Predoiu: Reconstrucţia PDL nu poate fi bazată pe OPORTUNISM

Fara Autor | 08.07.2013

Pe aceeași temă

Cristian Preda spune că primirea lui Cătălin Predoiu în PDL, în ziua în care el a fost suspendat din partid, este doar un calcul de imagine.
Democrat-liberalii l-au schimbat pe Preda cu Predoiu

Pentru ca suspendarea europarlamentarului Cristian Preda din PDL să aibă cât mai puţin ecou, conducerea democrat-liberalilor a decis s-o eclipseze prin cooptarea în partid a lui Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, direct pe o funcţie de prim-vicepreşedinte înfiinţată special pentru el.

Preda a fost suspendat sâmbătă de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, pentru şase luni. Decizia a fost luată cu 345 voturi pentru şi 182 împotrivă. PDL a construit strategic toată şedinţa în jurul primirii lui Predoiu, care a şi luat cuvântul în mai multe rânduri.

Deşi iniţial declara că, dacă va fi suspendat din partid va decide să-l părărească de tot, Preda pare că se mai gândeşte. „Am fost foarte plăcut surprins de cele 182 de voturi pe care le-am primit pentru susţinerea mea, mai ales că nu am făcut campanie, şi apreciez susţinerea care a venit în mod direct de la colegii de la baza partidului, dar şi de la cei din afara partidului. Toate astea îţi dau de gândit”, a afirmat ieri Preda, pentru EVZ. Acesta a adăugat că va reflecta asupra drumului pe care trebuie să-l urmeze.

Predoiu a testat întâi Mişcarea Populară

Preda a calificat ca pe o operaţiune de imagine cooptarea lui Predoiu în PDL exact în ziua suspendării sale. „Este doar o operaţiune de comunicare. Nu pot să nu remarc că până acum câteva zile (Predoiu - n.r.) spunea că toate partidele sunt compromise. Personal îl respect pe dl. Predoiu, dar nu cred că încurajarea oportunismului politic reprezintă şansa revigorării politice. Reconstrucţia nu poate fi bazată pe oportunism şi pe un calcul fără substanţă”, a punctat europarlamentarul PDL pentru EVZ. Cristian Preda a mai spus că un astfel de demers nu are substanţă şi că reprezintă doar „o pală de vânt”.

Contactat de EVZ, noul prim-vicepreşedinte al PDL, Cătălin Predoiu, a afirmat că nu doreşte să comenteze afirmaţiile lui Cristian Preda.

Surse EVZ au declarat că, înainte de înscrierea în PDL, Predoiu a vrut să-şi ofere serviciile Fundaţiei Mişcarea Populară şi şi-a exprimat o serie de pretenţii în cadrul discuţiilor avute cu liderii Fundaţiei. Acestea fiind respinse, Cătălin Predoiu a ales varianta înscrierii în PDL.

 Deputatul PDL Toader Paleologu nu a rămas pasiv la suspendarea din partid a lui Preda şi la numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte a lui Predoiu, la doar câteva minute distanţă.

E ciudată şi cam primitivă maniera PDLului de a saluta intrarea unui nou membru prin executarea unui membru mai vechi: Predoiu in şi Preda out, aşa cum spuneam ieri. Cu atât mai mult cu cât Predoiu va ocupa funcţia pe care a ocupat-o şi Preda, aceea de prim-vicepreşedinte. Cu alte cuvinte: iată ce te aşteaptă dacă îndrăzneşti să ai păreri personale”, a precizat Paleologu. Acesta a adăugat că excluderea lui Cristian Preda reprezintă un act de nedreptate.

sursa:evz.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22