Pe aceeași temă
Un judecător de cameră preliminară de la CAB a respins toate cererile și excepțiile invocate de Elena Udrea, Ioana Băsescu, Dan Andronic și Victor Tarhon, fiind constatată legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor întocmite de procurorii anticorupție. În consecință, magistratul a dispus începerea judecării pe fond a dosarului. Decizia nu este definitivă, transmite Agerpres.
Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) și spălare a banilor (cinci fapte).
Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului președinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (două fapte) iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
În dosar au mai fost deferiți justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită; Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.
Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
"Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță", arată DNA.
Comentarii 3
Nicolescu Marius - 11-08-2017
Exagerat de mult dureaza procesele acestor jefuitori ai nostri. Trebuie constatat ca jefuitori sunt cu miile. Si daca sunt bagati in puscarii si raman cu averile facute prin jaf, ce-am facut? Si inca ceva: sa-si construiasca singuri puscarii in stil european si sa o lase moarta chestiunea cu scriitura. Cred ca ar trebui data o lege. Nu, nu cu pedeapsa capitala ci cea cu taiatul mainilor de la subsuori. E prea lejera legea pentru astfel de infractori. Pedeapsa aceasta functioneaza in multe tari arabe.
Răspundenic - 11-08-2017
Ce bine i-ar sta lui andronic in dungi...de celelalte doua lelite ce sa mai zic, trio Ra-ta-ta!!!!
Răspundeosama bin laden - 11-07-2017
v-ate batut joc de noi si toata tara nu aveti nimic sfant
Răspunde